Închide

Transtelex: Regizorul Tompa Gabor l-a invitat la Cluj Napoca pe Janos Drabik, conspiraționistul-șef al Ungariei, recunoscut pentru teoriile lui despre cum controlează lumea evreii și masonii

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 22, 2023 0 232

Pe 29 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj va avea loc o discuție între Janos Drabik, conspiraționistul-șef al Ungariei, recunoscut pentru teoriile lui despre cum ne controlează evreii și masonii și directorul teatrului Gabor Tompa. Drabik are la activ cărți gen „Autoapărarea împotriva migranților și califatul UE. Ce-ar trebui să facă popoarele păcălite ale Europei?”, etc.

Portalul Transtelex a vrut să afle la invitația cui sosește Drabik la Cluj. Surpriză majoră: la invitația directorului Gabor Tompa, care de obicei este perceput atât de criticii de teatru cât și de public ca unul dintre cei mai progresivi oameni de teatru din România, arată g4media.ro. ”Există o prăpastie aparent impenetrabilă între teatrul din Cluj, considerat multă vreme cea mai progresistă companie maghiară din Transilvania, și János Drábik. Nimic nu poate fi mai departe de o creație teatrală credibilă și critică decât un pseudo-istoric care răspândește teorii ale conspirației”, susține publicația. ”Totuși, dacă facem un pas înapoi în timp, observăm că schimbarea de direcție a regizorului nu s-a petrecut dintr-o dată, este un rezultatul unui proces care a început în urmă cu 4-5 ani, atunci când Tompa s-a întors definitiv din Statele Unite, unde a predat timp de peste zece ani la universitatea din San Diego. În 2020, Gábor Tompa, directorul-director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, a declarat într-un interviu că nu mai vrea să facă parte din tabăra liberală americană: „A apărut un fel de liberalism fundamentalist care nu are nimic de-a face cu liberalismul clasic, iar la această radicalizare au contribuit tot felul de activisme, tribunale improvizate care se creează pe diverse platforme media”.

Aici detalii despre evenimentul de la Teatrul Maghiar

Nici un comentariu

Scrie un comentariu