Închide

Titularizare: 40% din candidații din Cluj, adică 2 din 5, obțin note sub 7

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iul. 19, 2022 0 296

88,25 % rată de promovare a concursului național de titularizare, în județul Cluj, în sesiunea din acest  an, înainte de contestații, dar aproape 40% dintre candidați au obținut note sub 7.

40% dintre candidați obțin note sub șapte, dar procentul celor care obțin cel puțin această notă, la Cluj 60,16%, e cel mai amre din țară. În Cluj un număr de 16 candidați au obținut nota 10, în vreme ce alți 361 candidați, adică 28% din total, au obținut note cuprinse între 5 și 7.

Alți 757 candidați, adică 58,91%, au obținut note între 7,00 și 9,99. La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice sau catedrelor vacante ori rezervate din învăţământul preuniversitar, cunoscut ca ”titularizare”, la Cluj s-au prezentat un număr de 1.285 de candidaţi, iar alți 48 înscriși s-au retras. ”Rezultatele obținute de către cadrele didactice din județul Cluj la concursul național pentru pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar reconfirmă ceea ce am declarat la afișarea rezultatelor elevilor la exemenele naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat, faptul că la Cluj profesorii și elevii sunt măsura unui proces educațional de calitate”, spune inspectorul școlar general, Marinela Marc.
Pentru angajarea pe durată nedeterminată, adică titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe durată determinată, adică suplinire, cel puțin nota 5.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu