Închide

Tișe, plictisit că aleșii județeni USR consumă timpul și prelungesc ședințele: „Autiști administrativ, ne luați de fraieri, vorbiți prostii”. Și-a invitat colegii din PNL să plece ca să nu îi mai asculte când ridică probleme la punctul Diverse

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 14, 2022 0 248

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, i-a numit pe consilierii USR „autiști administrativ”, într-un dialog în timpul ședinței extraordinare de Consiliu Județean, desfășurată marți, 14 iunie. La final, Tișe a spus că va trata USR „ca un partid în opoziție”, iar consilierii acestui partid vor avea limită de timp atunci când iau cuvântul sau vor putea vorbi doar la punctul Diverse, arată Monitorul de Cluj. Președintele CJ Cluj s-a plâns că cei din USR consumă timpul și prelungesc la infinit ședințele și a decretat că răbdarea sa a ajuns la final motiv pentru care nu îi va mai trata cu clemență, chiar dacă sunt la primul mandat de consilier. Le-a cerut chiar aleșilor județeni din PNL să părăsească ședințele viitoare, dacă nu doresc să își asculte colegii din USR la punctul „Diverse”.

Președintele CJ Cluj a convocat o ședință extraordinară cu un singur proiect pe ordinea de zi și anume aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii la Consiliul Județean, dar ședința s-a transformat în atacuri venite din partea lui Tișe la adresa consilierilor USR.

Proiectul viza  înființarea Serviciului DigitalizareReprezentareProtocol cu un număr de 8 posturi din care o parte destinată angajării unor ITiști în cadrul instituției.

Consilierii USR s-au plâns că respectivul proiectul nu e atât de urgent încât să fie promovat și discutat de pe o zi pe alta. De aici situația a degenerat și s-a ajuns la un schimb dur de replici între președintele Alin Tișe și consilieri.

„Din punctul nostru de vedere ar trebui respinsă ordinea de zi pentru că nu se justifică în niciun fel urgența dezbaterii acestui proiect în ședință extraordinară. Ne-ați trimis proiectul vineri la ora 16.00 în condițiile în care a urmat o perioadă de sărbătoare națională în care toată lumea a fost plecată și ne puneți să votăm astăzi la 11 proiectul. Este inadmisibil”, a spus Ionuț Florea, consilier județean USR, la începutul ședinței.

„Dumneavoastră nu ați citit motivarea acestui proiect? De ce am făcut-o extraordinară?”, a replicat Tișe.

„Am citit și nu reiese de nicăieri că trebuie să fie extraordinară. Sigur, dumneavoastră ați pus acolo niște motive, dar asta nu înseamnă că trebuie să puneți proiectul de vineri până marți în condițiile în care am trecut printr-o perioadă de sărăbătoare și nu am putut analiza în profunzime”, a spus Florea.

”Am crezut că doar colegul dumneavoastră care a plecat e autist și cântă după ureche, dar văd că și dumneavoastră cântați după ureche”, a replicat Tișe.

”Spuneți-vă punctul de vedere și cu asta basta, dar nu ne subminați autoritatea administrativă și nici nu ne luați de fraieri. Faptul că oamenii aceștia din Consiliu au îngăduință față de dumneavoastră și vă acceptă toate prostiile pe care le spuneți de atâția ani, asta nu înseamnă că dumneavoastră aveți dreptate. Vorbiți prostii întruna, vă înlocuiți unii pe ceilalți, noi manifestăm îngăduință. Pe lângă faptul că ar trebui să citiți administrație publică și să faceți diferență între un aviz, un acord și un vot, nu faceți strictul necesar de a vă informa, vorbiți cu o nonșalanță despre care nimeni nu poate să discute pentru că dumneavoastră sunteți…ce? Manifestăm îngăduință cu dumneavoastră, nu sunteți capabili să faceți niciun amendament la niciun proiect și ne țineți ore în șir la punctul «diverse» ca să vă citim frazele pe care le citiți de pe calculator. Stimate coleg, în primul rând te pregătești înainte de a veni în ședință și faci o diferență între o notă de fundamentare și un proiect. Și înțelegi dacă ai la bază o iminentă modificare legislativă nu ai cum s-o intuiești ca președinte de consiliu județean și că urgența se justifică câtă vreme nu știai acum trei zile”, a continuat președintele CJ Cluj.

„De câteva luni se discută despre blocarea angajărilor în cadrul sistemului bugetar și acum vreți să faceți niște angajări pe ultima sută de metri”, a arătat Ionuț Florea.

„Nu facem nicio angajare. Reașezăm posturile pe care le avem în sistem, posturi care există deja și unde avem nevoie angajăm IT-iști și o persoană care să se ocupe să organizeze ședințele. Ce vi se pare așa spectaculos, miraculos? Am senzația că ne luați de proști. Atâta timp cât dumneavoastră luați cuvântul și vorbiți prostii, credeți că și noi suntem ca dumneavoastră”, a replicat Tișe.

„Nu o să ne luați dreptatea. Puteți să ne jigniți, să ne faceți autiști, drogați, cum ați făcut-o și în alte ședințe, puteți să continuați”, a mai spus Florea.

Întregul dialog poate fi citit în Monitorul de Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu