Țeparul Traian Onuc obține suspendarea pedepsei cu închisoarea pentru înșelăciune, ieri, decizia e definitivă
ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 29, 2024 0 266
Țeparul Traian Onuc obține suspendarea pedepsei cu închisoarea pentru înșelăciune, după ce Curtea de Apel Cluj a admis ieri apelul la pedeapsa cu executarea dată de instața de fond.
Onuc a făcut apel la decizia de condamnare cu executare emisă de Tribunalul Cluj, cerând achitarea pentru ambele infracțiuni, motivând că faptele nu există, că părţile au cunoscut situaţia exactă a imobilului pentru care au achitat avansul, că actul încheiat cu acest prilej nu cuprinde aspecte nereale.
De asemenea Onuc a cerut Curții să țină cont de faptul că iniţial părţile civile au declarat în faţa notarului public că se împacă cu inculpatul, a fost reziliat contractul de vânzare cumpărare ca apoi să revină asupra acestei poziţii procesuale.
Analizând apelul declarat din perspectiva motivelor invocate, al probatoriului administrat și a efectului integral devolutiv al căii de atac, Curtea a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis. Curtea, analizând probele din dosar, și-a format convingerea că inculpatul a indus în eroare persoana vătămată prezentându-le ca adevărate fapte false precum că le va preda posesia asupra unui apartament într-un imobil pentru care nu exista autorizaţie de construcție care nici măcar nu a fost solicitată.
”Este evident că în acest context inculpatul nu-și putea îndeplini niciodată obligațiile asumate prin antecontract, cu toate acestea a luat banii de la persoana vătămată fără a le aduce la cunoștință această împrejurare, creându-le impresia că totul este în ordine a semnat contractul în numele tatălui său după cum rezultă din declarația persoanelor vătămate”, a arătat Curtea de Apel.
Inducerea în eroare a persoanelor vătămate a constat prin acțiunea inculpatului care și-a asumat prin antecontractul de vânzare -cumpărare existent la dosarul de urmărire penală faptul că va preda posesia apartamentului. Pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate inculpatul a pus în operă un întreg scenariu, respectiv şi-a asumat calitatea de ”inginer” care prin concursul coinculpatului – care şi-a asumat calitatea de ”constructor”- le-au primit pe persoanele vătămate la locaţia „şantierului” a cărui situaţie juridică o cunoşteau, pentru a le forma convingerea că predarea va avea loc la termenele stabilite. Aceste acțiuni au determinat persoanele vătămate să-i remită indirect inculpatului suma de 14.750 euro pe care nu ar fi remis-o dacă ar fi cunoscut adevărul că această construcție corp C3 nu va fi finalizată probabil niciodată, cel puțin nu până la momentul pronunțării prezentei decizii.
”Este vorba de o realitate falsă creată cu privire la fapte și împrejurări ce puteau fi verificate la momentul încheierii ori executării contractului iar nu de aspecte ce țin de esența negocierii unui contract și care implica anumite tactici derulate în scopul obținerii unor condiții contractuale mai favorabile, ori evitarea unor riscuri cum încearcă să acrediteze inculpatul”, a arătat Curtea în motivarea deciziei, consultată de actualdecluj.ro. ”Nu se poate susține în mod real că la încheierea acestuia antecontract inculpatul Onuc Traian a acționat cu bună credință și nu a urmărit obținerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul în contextul în care persoana căreia i-au fost remiși banii a rămas neidentificată. De altfel, inculpatul a inserat cu bună ştiinţă numele tatălui său la rubrica vânzător- deşi acesta nu a participat la negocierile privind încheierea contractului-, urmărind ca prin această menţiune să se prevaleze de lipsa calităţii sale de vânzător şi prin urmare lipsa implicării sale în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, această apărare fiind avansată şi cu ocazia ultimului cuvânt în faţa instanţei de apel”.