Închide

Teatrul din Cluj își deschide mâine porțile, are spectacole, statui vii și concursuri toată ziua. Care e programul

Cultură by Actual de Cluj - mart. 26, 2015 0 488

Clujenilor li se pregătește un program special mâine la Teatrul Național: pe parcursul întregii zile sunt programate ateliere, evenimente și spectacole, de Ziua Porților Deschise, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Intrarea e liberă iar invitatul special e reputatul actor Marcel Iureș.

Publicul va avea ocazia să-l întâlnească pe Iureș pe scena mare a teatrului, într-un dialog cu regizorul Mihai Măniuţiu, să-i adreseze întrebări şi să primească autografe. Evenimentele de mâine sunt incluse în două categorii – una pentru copii, între orele 10 și 14 cu spectacol, facepainting, baloane modelabile și lectură de povești, dar și un atelier creativ de teatru, respectiv una pentru adulți, între orele 14 și 19, când vor fi prezentate fragmente dintr-un spectacol de commedia dell’arte, un recital de muzică veche din zona Maramureşului, o dezbatere pe tema „Teatru şi societate“, dar şi o repetiţie cu public, urmată de discuţii cu realizatorii spectacolului „12 oameni furioşi” de Reginald Rose, în regia lui Tudor Lucanu. De asemenea, spectatorii vor putea participa la două sesiuni de Theatre trivia, la o instalaţie de lumini şi sunet şi vor putea admira statui vii, și în plus pot vizita scena şi culisele teatrului în cadrul unor vizite ghidate de actori ai Teatrului Naţional.

Pe toată durata evenimentului, teatrul va găzdui o expoziţie de fotografii de teatru realizate de Nicu Cherciu, precum şi Librăria Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi Librăria Bookstory, o expoziţie cu vânzare de obiecte realizate de tineri cu dizabilităţi şi Cafeneaua Doamna T.

Iată programul complet:

Evenimente pentru copii:

10:00-11:30 – Scena mare

Spectacol pentru copii: TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE după Petre Ispirescu, cu Marian Râlea
11:00-14:00 – Foaier, rang II Facepaiting şi baloane modelabile (Boom Party Club)
11:30-12:00 – Foaier Rang II, stânga Colţul poveştilor: APOLODOR de Gellu Naum, în lectura actorilor Elena Ivanca şi Cătălin Codreanu

12:30-14:00 – Foaier Rang II, stânga Atelier creativ de teatru coordonat de Diana Buluga şi Raluca Lupan (Create.Act.Enjoy). Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani și este deschis în limita a 20 de locuri, pe baza unei înscrieri prealabile. Doritorii se pot înscrie la acest atelier trimiţând un mesaj cu numele, vârsta și numărul de telefon la adresa atelier@teatrulnationalcluj.ro, în perioada 20-25 martie 2015.

Evenimente pentru adulţi:

14:00-14:20 şi 15:30-15:50

Fragmente din spectacolul de Commedia dell’arte Amorul este un coşmar. Sau poate fi…, scenariul şi regia Mara Opriş şi Ionuţ Caras (Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj)

14:30-15:00 – Foaier Rang II, stânga  Recital de muzică veche din zona Maramureşului (chitară şi voce), susţinut de Cătălin Dumitraş şi Lucian Iluţ
16:00-16:50 – Foaier Rang II, stânga Dezbatere: Teatru şi societate – Ştefana Pop-Curşeu în dialog cu Claudiu Groza, Ioan Pop-Curşeu şi Miki Branişte
17:00-17:50 – Scena mare Repetiţie cu public, urmată de discuţii cu realizatorii spectacolului 12 oameni furioși de Reginald Rose, regia Tudor Lucanu
18:00-19:00 – Scena mare Invitatul special al zilei, actorul MARCEL IUREŞ, în dialog cu regizorul Mihai Măniuțiu – întâlnire urmată de o discuţie cu publicul şi o sesiune de autografe

Evenimente speciale:

12 -16 Vizite în culise, ghidate de actori. Înscrierile se vor putea face în ziua evenimentului, începând cu ora 11:30, la garderoba din partea dreaptă.
12 – 14 și 15 – 17 Theatre trivia – Foaier, ultimul etaj. Vor avea loc 2 quiz-uri, cu începere de la orele 12:00 și 15:00, la rotondă (foaier, rang III). Avem câte 3 premii pentru câștigători. Concursul va avea 5 runde, fiecare dintre ele conținând câte 10 întrebări. O rundă dintre cele 5 are o temă deja stabilită. Astfel:

· quiz-ul de la ora 12  va avea o rundă dedicată lui William Shakespeare

· quiz-ul de la ora 15  va avea o rundă dedicată lui I.L. Caragiale

Participanții trebuie să formeze echipe de minim 2 și maxim 6 persoane. Înscrierile se fac pe adresa de mail trivia@teatrulnationalcluj.ro, până la data de 25 martie, iar mailurile trebuie să includă numele echipei,   numărul de participanți, pentru care quiz se optează, precum și un număr de telefon. Participanții vor primi mai multe detalii despre concurs, regulament și premii pe mail, după înscriere. Locurile sunt limitate – 8 echipe pentru fiecare concurs.
14 – 16 Anotimpurile zilei – instalaţie de lumini şi sunet – Studio „Euphorion”
14 – 17 Statui vivante (Create.Act.Enjoy)
Pe toată durata evenimentului:

·        Expoziţie de fotografii de teatru realizate de Nicu Cherciu – Foaier Rang II dreapta

·        Librăria Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi Librăria Bookstory – Foaier parter

·        Expoziţie cu vânzare de obiecte realizate de tineri cu dizabilităţi (Asociaţia Derzelas) – Foaier parter

·        Cafeneaua Doamna T – Foaier, ultimul etaj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare