Închide

Taximetriștii protestează în curtea Primăriei Cluj-Napoca, cer majorarea tarifelor la 3,75 lei/km și acces pe benzile dedicate de transport. ”Și noi tot transport public suntem”

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 08, 2019 3 610

Mai bine de o sută de taximetriști au protestat azi în curtea Primăriei Cluj-Napoca, nemulțumiți de faptul că instituția ezită să mărească tarifele rămase neschimbate de șase ani, pe care aceștia le consideră ”mizere”.

”Supărarea noastră este tariful mizer pe care muncim de șase ani, timp în care toate s-au scumpit”, arată taximetristul Ioan Pugna, vicepreședintele asociației taximetriștilor care a organizat protestul de azi. Acesta adaugă că toți cei aproximativ 130 de taximetriști prezenți la protest și-au parcat mașinile în parking-ul din curtea Primăriei. Taximetriștii cer din iulie majorarea tarifului maximal de la 2,25/km la 3,75/km, ”tarif pe care expertul contabil l-a stabilit în urma unor calcule temeinice, nu din burtă, făcute cum spune legea și normele ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice-n.red.)”, mai arată Pugna.

Taximetriștii mai cer accesul pe benzile dedicate transportului în comun, ”exclusiv când avem client”. ”Și noi tot transport public suntem. Altfel nu ne pierdeam timp și bani de dimineață, ne fixam noi tariful și aia e”.

Toți taximetriștii prezenți la protest, cu mașinile parcate în parking, au plătit în medie 34 de lei pentru cele aproape cinci ore cât și-au garat mașina în parking-ul Primăriei.

3 comentarii

  1. Nu este normal ca unui serviciu 100% privat să îi fie fixat de autorități veniturile. Doar ne considerăm intr-o economie de piață. Bine că au crescut biletele CTP. Celor de la primărie ar trebui să le fie limitate salariile. Din impozitele celor de la privat sunt plătite salariile acestor birocrați. Rușine Primariei Cluj. Sau să contribuie și Primăria la cheltuielile pe care le au taximetriștii dacă tot le limitează veniturile.

  2. Dl primar sa nu uite ca a marit cu generozitate salariile angajatilor sai, din bani publici! Ce sa mai vorbim de lefurile minunate ale purtatorilor ilegal de chipiu, acei militieni publici!

  3. asta cu accesul pe banda de bus nici intr=un caz. si acum mai is unii pe motilor care lasa clienti si stau 150 de oameni in spatele lor.
    ideea benzii dedicate e de a prioritieza interesul celor 150 de insi din bus in dauna celor 1-2 dintr-o masina, fie ea personala sau taxi

Scrie un comentariu

Articole similare