Închide

Tabăra pentru elevi de la Leghia, din Cluj, ar putea fi reabilitată în sfârșit, deocamdată se cere expertiză pentru mii de euro

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 02, 2021 0 328

Tabăra pentru elevi de la Leghia, din Cluj, ar putea fi reabilitată în sfârșit, deocamdată se cere expertiză pentru zeci de mii de lei.

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziția serviciilor de expertiză tehnică a corpurilor de clădire care aparțin Taberei Școlare de la Leghia, ca să vadă în ce condiții pot fi reabilitate și valorificate. ”Expertiza va urmări realizarea unei evaluări tehnice cuprinzătoare a construcțiilor, determinarea stării tehnice actuale a acestora, precum și studierea posibilităților de extindere sau modernizare a edificiilor. Totodată, vor mai fi realizate și investigațiile necesare pentru stabilirea soluțiilor de consolidare pentru fiecare corp în parte, dacă aceste intervenții sunt necesare”, arată instituția.

Contractul de expertiză e evaluat la 30.500 de lei plus TVA, adică peste 7.600 de euro, bani asigurați din bugetul propriu al instituției; expertiza ar urma să fie terminată în 60 de zile de la data comunicării ordinului de începere a contractului.

Tabăra Școlară de la Leghia, din comuna Aghireșu, a fost preluată de Consiliul Județean și face parte din domeniul public al județului începând din anul 2019. Tabăra își păstrează destinația pentru care a fost edificată, de organizare a taberelor școlare și desfășurare a activităților de turism pentru tineret, intenția forului administrativ județean fiind de reabilitare a complexului și de redare a acestuia în circuitul taberelor școlare și al evenimentelor socio-educaționale. Campusul are șapte corpuri de clădire, cu o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați.

Citește și:

Tabăra de la Leghia va fi preluată în patrimoniul Consiliului Județean Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu