Închide

SURSE Universitatea Babeș rămâne pe poziții. Parcul Iuliu Hațieganu nu devine parc public în viitorul apropiat

ActualitateSocialTop News by Catalin Suciu - sept. 24, 2019 1 1406

Universitatea Babes-Bolyai nu are de gând să renunțe la împrejmuirea parcului de aproximativ 14 hectare pe care îl administrează. Recent, primarul Emil Boc a spus public că susține deschiderea parcului Iuliu Hațieganu -proprietate privată UBB – către public, precum și eliminarea taxei de acces în parc.

Deputatul-activist Adrian Dohotaru a trimis o scrisoare deschisă Primăriei și conducerii Universității Babes-Bolyai, în numele a 1200 de clujeni, prin care solicită deschiderea parcului Iuliu Hațieganu publicului. În prezent, parcul aparține Universității Babes, iar pentru a intra aici se percepe o taxă de 2 lei. E singurul parc din Cluj unde se percep taxe.
Primarul Emil Boc a anunțat public în cadrul ședinței de Consiliu Local din 4 iulie că susține deschiderea parcului. Edilul-șef vrea mereu să se pună bine cu toată lumea. Doar că parcul Iuliu Hațieganu este proprietate privată și aparține Universității Babes. Iar UBB-ul, potrivit surselor actualdecluj.ro, nu are de gând să renunțe în viitorul apropiat la garduri și nici la taxă.

„E o chestiune de principiu acea taxă de 2 lei. Plus că nu e teren public. Universitatea a tot pierdut în ultimii ani terenuri pentru fel și fel de utilități așa-zis publice, inclusiv pentru construirea unor blocuri. Nu deschidem parcul pentru toată lumea. Taxa e simbolică, iar parcul e pentru sportivi, în primul rând și cu acest scop a și fost construit. Dacă-l deschidem se pierde tot farmecul din prezent. Acolo ai liniște, ai umbră, ai alei unde să te plimbi, iar o deschidere largă ar însemna automat o supra-aglomerare. Nu se renunță nici la garduri, e foarte clar. Nici la taxă și nici la garduri”, spun oameni din conducerea Universității.

 

 

Un comentariu

  1. corect e parc sportiv!!!!
    hai ca nu mai facem campanie electorala stupida.
    eu merg acolo sa alerg nu sa ma impiedic de cei care plimba caini si sparg seminte pe banca cum e in parcul rozelor
    sa nu fiu inteleg gresit, nu critic pe nimeni, doar spun ca scopul parcului e altul, nu cel de recreere.
    acum e perfect, in zona sunt locuri pt caini, copii, sportivi…. fiecare poate sa aleaga unde merge si ce face.

Lasa un raspuns pentru adi

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.