Închide

Studenții de la Cluj lucrează la mașini autonome

EconomieITTop News by Kristina Reştea - iun. 15, 2018 0 119

Patru studente de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice , au câștigat o competiție lansată de compania Bosch, dedicată vehiculelor autonome. Grupul german are la Cluj un centru de inginerie, unde se dezvoltă tehnologii pe această direcție, are nevoie de angajați specializați în acest domeniu, așa că a început să se implice în formarea lor. Bosch colaborează cu Universitatea Tehnică, alături de care a iniţiat anul trecut un program de masterat şi un curs de conducere autonomă.

Bosch își caută viitori angajați printre studenții clujeni. „Nicio companie nu poate crește fără specialiști bine pregătiți. Susținem mediul academic și investim în comunitățile locale”, spune Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.

În luna mai, compania a organizat la Cluj un eveniment pentru a prezenta tehnologiile care stau la baza dezvoltării maşinii autonome. A avut loc și o competiţie dedicată vehiculelor autonome, unde s-au înscris peste 50 de studenți ai universităților din Cluj-Napoca, potrivit datelor oferite de organizatori. Aceștia au lucrat în echipe, în perioada noiembrie 2017 – mai 2018, la proiectarea și implementarea unor aplicații pentru parcurgerea autonomă a unor trasee bazate pe scenarii preluate din viața reală. S-au utilzat modele de vehicule la scara 1:10. Vehiculul fiecărei echipe a trebuit să execute cât mai multe sarcini de navigare autonomă, într-un timp cât mai scurt și cu o precizie cât mai mare. Competiția a fost câștigată de echipa ”The Dining Meerkats”, formată din patru studente de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ca premiu, echipa va participa anul viitor la una din cele mai importante conferinţe dedicate Internetului lucrurilor (IoT) „Bosch Connected World 2019” de la Berlin.

Mediul privat merge spre universități

Bosch vrea să se implice în adaptarea ofertei educaţionale la cerințele actuale ale mediului de business şi ale industriei. Compania a dezvoltat un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi a iniţiat anul trecut un program de masterat şi un curs de conducere autonomă pentru studenţii universităţii, în baza unui curriculum revizuit.

Programul de masterat „Sisteme și structuri electrice avansate” continuă anul acesta cu cea de-a doua ediţie. Studenţii se pot înscrie în perioada 18-19 iulie 2018, la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Admiterea se va face în urma unui interviu, iar candidații vor fi aleși pe baza mediei dintre licență și interviu. Bosch oferă studenților merituoși burse de excelență, în funcție de performanță. Beneficiarii burselor sunt selectați în urma unui interviu organizat la începutul fiecărui an de studiu.

Pe de altă parte, cursul „Tehnologia, dinamica și controlul mașinilor autonome” are ca scop familiarizarea studenților de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare cu domeniul conducerii autonome. Înscrierile la o nouă ediţie a cursului vor avea loc în prima săptămână a anului universitar 2018-2019. Sub îndrumarea experților Bosch, studenții vor lucra timp de un semestru, pe parcursul a 13 cursuri și 13 laboratoare, cu tehnologii folosite în domeniul conducerii autonome.

Compania va investi aproximativ 25 milioane de euro în prima clădire proprie, de aproximativ 17.000 de metri pătrați, care va concentra, din 2019, activitățile desfășurate anterior în spațiile închiriate din centrul Clujului. În prezent, aproximativ 400 de angajați își desfășoară activitatea în sediile Centrului de Inginerie din Cluj. Inginerii din cadrul Bosch lucrează la soluții și tehnologii, cum ar fi conducerea conectată, electrificată și autonomă.

Mai multe despre planurile Bosch, aici:

FOTO. Bosch construieşte un nou centru de inginerie la Cluj, pe fosta platformă Flacăra

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare