Străinii care țin Clujul în mișcare: între cursuri, livrări și stereotipuri
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 18, 2025 0 131
Ploaia măruntă lovește trotuarele din Hașdeu, transformând campusul într-un labirint lucios în care umbrele se mișcă grăbite. În fața căminului 16, biciclete murdare se sprijină de ziduri, iar livratorii intră și ies rapid, cu rucsacuri grele în spate. Vin din India, Pakistan, Nepal sau alte țări asiatice, toți cu același scop, un trai mai bun.
Îl observ pe Raju Ahmed, student din Bangladesh, venind încet, cu bicicleta la mână și un zâmbet epuizat. „E o zi normală, doar mai ploioasă”, îmi spune zâmbind, deși hainele îi sunt ude până la genunchi. Raju are 28 de ani și studiază Ingineria Mediului la UBB. De un an locuiește în Cluj și muncește ca livrator la Bolt Food pentru a se întreține. A ajuns aici după un drum complicat: în Bangladesh nu există consulat român, așa că a călătorit până în India pentru acte, cu toate că prima opțiune a fost Germania. „A fost greu, dar am vrut să văd Europa. Clujul e un oraș bun… în general”, adaugă, evitând elegant orice reproș.
Campusul Hașdeu a devenit în ultimii ani un punct de întâlnire al tinerilor imigranți. Mulți dintre livratorii care se strecoară printre mașini sunt studenți străini care încearcă să-și plătească chiria, taxele și un trai decent într-un oraș tot mai scump. Raju nu face excepție. Suntem martori la o tranziție: Clujul nu mai este doar orașul universitar românesc, ci un loc în care culturi, obiceiuri și speranțe se ciocnesc zilnic. Îl întreb dacă a avut experiențe neplăcute, iar privirea i se schimbă ușor. „O clientă a țipat la mine odată, pentru că aplicația îi dădea locația greșită. Eu doar încercam să o găsesc… A vorbit urât. A fost prima dată când am simțit un pic de… rasism.” Ridică din umeri, ca și cum ar vrea să alunge scena. Totuși, spune că în majoritatea timpului oamenii sunt politicoși. „Mulți sunt buni. Orașul e divers… și asta ajută.”
Raju îmi spusese, în finalul discuției noastre, că nu s-a întors acasă de când a venit aici. „Biletul e foarte scump… aproape 1000 de euro. Poate la anul, când termin facultatea”, îmi spune, cu un amestec de speranță și dor în privire. Îl privesc cum își pune casca și pleacă din nou în ploaia rece, dispărând printre blocurile luminate ale campusului.
Alex Pop
Student Jurnalism, an I
Fotografie cu caracter ilustrativ
