Spectacol extraordinar la Opera din Cluj, înainte de Paște
Cultură by Actual de Cluj - mart. 27, 2015 0 881
Spectacol extraordinar la Opera Națională din Cluj în apropierea Paștelui, săptămâna viitoare.
Opera din Cluj programează joi spectacolul ”Requiem” de Giuseppe Verdi, în întâmpinarea sărbătorilor pascale, seara la ora 18.30, cu participarea unor artiști lirici recunoscuți internațional: soprana Arona Bogdan, mezzosoprana Andrada Ioana Roșu, tenorul Teodor Ilincăi și basul Adrian Sâmpetrean, alături de reputatul dirijor Tiberiu Soare, care se va afla la pupitrul dirijoral al Orchestrei și Corului Operei.
Iată cum descrie spectacolul Opera Națională din Cluj:
Într-o perioadă solemnă, dedicată rememorării, introspecţiei şi purificării sufleteşti, opera lui Giuseppe Verdi aduce o rugăciune lirică de o intensitate aparte, ce poate fi privită ca un apogeu al pregătirii interioare din Postul Paştelui. Creaţia verdiană vocal-simfonică este una dintre cele mai frumoase şi complexe lucrări ale genului, realizată de compozitor pentru un ansamblu de patru solişti, cor dublu şi orchestră, sinergie ce conturează o atmosferă înălţătoare, îmbogăţită cu fiecare notă muzicală, interiorizată de solişti şi transmisă cu emoție publicului.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Aproape un milion de euro pentru un pavilion administrativ la Spitalul din Borșa, cu demolarea unui fost grajd / Unitatea a funcționat în castelul familiei Bánffy
oct. 17, 2026 0
-
Șicanare în trafic continuată la tribunal, doi bărbați din Huedin au scăpat de procesul penal după ce și-au retras reciproc plângerile pentru agresiune / Unul a primit 1.500 de euro despăgubiri
oct. 17, 2026 0
