Închide

Spectacol de păpuși pentru tineri în încercarea de a educa șoferii să facă mai puține accidente rutiere, e programat mâine la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 02, 2022 0 81

Spectacol de păpuși pentru tineri în încercarea de a educa șoferii să facă mai puține accidente rutiere, e programat mâine la Cluj.

”Pe Drum” este un spectacol adresat publicului tânăr și elevilor din clasele terminale și studenților care vor dobândi în curând sau au dobândit recent carnetul de conducere. Proiectul este motivat de lipsa programelor de educație rutiere în școală, pe canalele de socializare sau în mass-media, programe menite să conștientizeze publicul asupra riscurilor nerespectării regulilor de circulație de către șoferi. ”În aceste condiții, arivismul, sărăcia, corupția și insuficienta implicare în educație a principalilor actori socio-politici din România – poliția rutieră, guvernul, etc. – face necesară nevoia unei acțiuni de conștientizare”, arată compania de teatru care pune în scenă producția. ”Aceasta mai ales în contextul în care vizibilitatea fundațiilor și asociațiilor care se ocupă de siguranța circulației este eclipsată de știri axate pe latura spectaculoasă a accidentelor de circulație. Nu în ultimul rând, neîncrederea cetățeanului de rând în poliție și lipsa de respect de care se „bucură” această instituție în România face necesară promovarea unei noi fețe a acestei instituții, o față umană și îngrijită, pe care Poliția Română se străduiește să o răspândească la nivelul societății”.

Într-un singur an, 2008, numărul de decese din accidente rutiere în România s-a ridicat la peste trei mii. ”3063 de oameni au murit datorită comportamentului agresiv în trafic, al vitezei și al alcoolului la volan”. Deși în anul 2010 numărul accidentelor mortale a fost în scădere – 2300 de persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor de circulație iar 8500 au fost grav rănite – accidentele continuă să situeze România pe primele trei locuri la numărul de morți în Uniunea Europeană. ”Contextul care face necesară prezența proiectului Pe drum pe scena unui teatru este situația precară a condițiilor de trafic din România și faptul că țara noastră se situează, din momentul aderării la Uniunea Europeană în 2007 și până în prezent, pe ultimele trei locuri la numărul de accidente rutiere din UE împreună cu Bulgaria și Letonia”, arată compania de teatru Magic Puppet.
”Pe drum” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Spectacolul e programat mâine seară la ora 19, la cafeneaua Insomnia.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare