Universitatea Cluj e sărbătorită. Împlinește un secol de existență. O echipă cu o istorie formidabilă. Echipă regăsită, ca un paradox, în zeci de volume, fără ca ea să impresioneze vreodată ca performanță sportivă. Pe ici, pe colo, câteva urme de performanță. În schimb, U Cluj și-a scris de una singură mai multe povești fermecătoare, prin cei care i-au îmbrăcat tricoul sau prin cei care au știut s-o iubească, susținându-o necondiționat.
În 2019, Universitatea e sărbătorită printr-o serie de evenimente în afara terenului. Echipa actuală, însă, e o umbră a ceea ce înseamnă clubul istoric U. Știința, șepcile roșii și așa mai departe. E o fantomă. Poate suna desuet să mai să spui că trăiești din poveștile trecutului său . În fiecare an se scot din cutia amintirilor poveștile cu Sanyi Bacsi, magazionerul care-a păstrat echipamentele fotbaliștilor plecați la Sibiu, după Dictatul de la Viena sau apare în actualitate istoria spusă de Mircea Luca prin penița lui Ioan Chirilă.
Echipa de azi nu are nimic în comun cu ceea ce a fost Universitatea, o idee. Dar nu contează.
U rămâne iubită.
Peste 2000 de fani de toate vârstele se strâng în parcul sportiv Iuliu Hațieganu la evenimentul „Centenar în Alb și Negru”. Simbolic, se începe la ora 19:19. Pe un retroproiector doi academicieni – Ioan Aurel Pop, rectorul UBB și Iuliu Hațieganu- discută despre esența sportului, a mișcării care înseamnă sănătate pură. Un tată îi explică copilului cine-a fost Iuliu Hațieganu.
„Parcul ăsta în care suntem acum a fost făcut datorită lui. A fost un mare medic, el a întemeiat și Universitatea. Facultatea de Medicină îi poartă numele. A format generații întregi de medici. Parcul ăsta l-a făcut în cinstea fiului său.”
-Păi să-mi faci și tu unul, îi răspunde băiatul.
Ioan Aurel Pop poartă un dialog cu Iuliu Hațieganu. Desigur, cu o hologramă interpretată de un actor. Lumea ascultă fiecare cuvânt. Apoi, alți actori interpretează întoarcerea Universității Cluj acasă, după bejenia de la Sibiu. În prim plan sunt Tony Dascălu și Mircea Luca.
În august 1945, Universitatea se întorcea acasă. A refuzat să joace campionatul Ungariei, preferând să se refugieze la Sibiu după ce Ungaria a anexat aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. Atunci, la finalul războiului, U Cluj și-a recâștigat orașul. A jucat un meci cu puternica Ferar pe care a învins-o cu 4-0. Un alt meci simbol.
Partida se joacă din nou în parcul sportiv. Sunt puse în scenă cele mai importante momente din istoria Universității. În mulțime e și Remus Câmpeanu, căpitanul de altădată al Științei. Un om care se confundă cu un club, în cazul de față cu U.
El spune că: „E greu de explicat, aproape imposibil, atunci când te îndrăgostești și orice explicație poate părea un simplu clișeu. E o trăire dincolo de noi. Așa e și cu Universitatea, e definiția iubirii într-o singură vocală.: „U”. Eu am trăit toată viața iubind. „E un club special”, mai spune el.
Și are și exemple cu care să demonteze orice contraargument. Dacă îi spui că performanță nu se poate face fără bani, el îți va spune ce spunea doctorul Luca și anume: performanța se poate face cu munți de bani, ori cu bani deloc. «U» al nostru a fost întotdeauna în a doua categorie… A performat în inimile celor ce-au știut să-l iubească.”
foto principal: D.B.