Închide

Somn de voie în PSD Cluj. Șeful organizației, numit de la București, n-a mai dat pe la partid de 3 luni. Nu e clar cine conduce și nici cine-s candidații pentru alegeri locale și parlamentare

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 29, 2020 0 951

În timp ce liberalii au planuri de coaliție cu USR și PMP, PSD-iștii sunt într-o totală degringoladă, mai ales pe plan local, unde nu există nicio certitudine în privința unei strategii electorale. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, șeful organizației județene, Gheroghe Șimon (foto sus) – numit președinte prin decizie centrală – n-a mai dat pe la partid de vreo 3 luni și nimeni nu știe dacă acesta are vreun plan concret în privința desemnării candidaților la alegeri locale/parlamentare.

„A fost și pandemia și e oarecum firesc că nu s-a mai întâmplat nimic la nivelul organizației noastre de partid, însă acum în mod categoric avem nevoie de un plan. Săptămâna viitoare sper să primim niște răspunsuri de la președintele interimar Marcel Ciolacu, legat de organizarea PSD Cluj”, a răspuns deputatul social-democrat Cornel Itu, la solicitarea Actual de Cluj.

Deputatul PSD Horia Nasra este convins că înainte de orice, în PSD Cluj trebuie organizate alegeri interne, pentru impunerea unei conduceri oficiale și pentru a se restabili o ordine în partid.

„Ca să avem o strategie, ca să putem face un plan, avem nevoie mai întâi de alegeri în PSD Cluj, o spun foarte răspicat”, a comentat Nasra, la solicitarea Actual de Cluj. Deputatul spune că din punctul său de vedere, o dată ce organizația va avea stabilită o conducere oficială, se va putea organiza strategia pentru alegeri locale și parlamentare, indiferen dacă acestea vor avea loc anul acesta, sau anul viitor.

„Și pentru Consiliul Județean și pentru Primăria Cluj-Napoca avem variante de candidați, de la Cornel Itu, Relu Cherecheș, poate un primar greu al PSD Cluj, Gabriela Ciot, Ioan Oleleu, Dan Morar, Alin Danci sau Vali Cuibus. Deci ne vom putea organiza”, a precizat Nasra. El a mai spus că nu se ferește, de asemenea, să dea piept într-o campanie electorală nici cu actualul președinte liberal al Consiliului Județean, Alin Tișe, nici cu actualul primar, Emil Boc. „Trei ani i-am hărțuit pe cei doi, în special pe Tișe. Cred că ar fi o luptă la baionetă pentru președinția Consiliului Județean”, a comentat Nasra.

După debarcarea vechiului birou permanent județean (în februarie), președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a promis că la nivelul organizației clujene se vor organiza alegeri interne.  Situația a a rămas complet în aer, mai ales că între timp a venit și pandemia de Coronavirus. În prezent organizația este condusă de parlamentarul Gheorghe Șimon, care este din Baia Mare, neavând nicio legătură cu Clujul și nici vreun control asupra filialelor locale ale PSD.

Vom reveni cu un punct de vedere și al președintelui Gheorghe Șimon.

Sursa Foto: Facebook/PSD Cluj

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.