Închide

Someș Delivery îi cheamă pe oameni să descopere zona industrială din Cluj-Napoca

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 14, 2021 0 359

Someș Delivery ajunge și în zona industrială din Cluj-Napoca, după o primă ediție organizată ca premieră între 4 și 5 septembrie în comuna Florești. Timp de o lună, între 14 octombrie și 9 noiembrie, organizatorii au pregătit spectacole, tururi ghidate, ateliere de reciclare, dezbateri despre Someș , cele mai multe activități fiind programate online, având în vedere situația epidemiologică din oraș.

 

”Am decis în ultimul moment să mutăm ediția această în mare parte în mediul online cu toate că instalațiile câștigătoare din concurs sunt deja la fața locului construite. Am luat această decizie din cauza ratei de infectare din ce în ce mai mare. Încurajăm oamenii să meargă  în zonă și să se bucure de Someș, dar în grupuri mici și cu grijă față de ei și față de ceilalți. Ca să nu se piardă pe traseu, lansăm și un joc simplu cu care fiecare poate interacționa. E mai degrabă o platformă de învățare prin joacă. Puteți merge în zonă, descărcați-vă aplicația Play Seppo sau accesați linkul https://play.seppo.io/ cu codul 363C7D”, a explicat Marius Moga, coordonator Someș Delivery.

Odată cu primele evenimente programate la începutul lunii septembrie în comuna Florești, Someș Delivery a lansat campania  Someșul|Culoar Verde-Albastru prin care organizatorii încearcă, împreună cu specialiștii, autoritățile locale dar și cu cetățenii, să caute soluții pentru transformări pe zeci de kilometri, cu piste de biciclete, alei pietonale, un râu fără gunoaie sau arii protejate.

”Tronsonul pe care îl propunem acum spre exploatare mi se pare că are cea mai bună conexiune apă – spațiu verde. Malul își păstrează caracterul natural, bogat în vegetație și în același timp este foarte accesibil. În plus, simți că spațiul e asumat de locuitorii de acolo și asta își dă mai multă viață, cel puțin în zona Bărc III. Pentru următoarea lună am pregătit activități atât online, cât și la fața locului pentru grupuri mici. Așa că, dacă vrei o ieșire în natură, nu poți ieși din oraș și în același timp să te ferești de spațiile aglomerate din centrul orașului, merită să îți iei 2-3 prieteni și să explorați zona”, explică și Matrha Moroșan, coodonator de spațiu în cadrul echipei.

Evenimentele din Cluj-Napoca sunt programate între 14 și 9 noiembrie și cuprind tururi ghidate – fizice și virtuale, ateliere de reciclare, spectacole pentru copii, dezbateri, grupuri de lucru, conferințe dar și lansarea unei noi ediții a publicației dedicată râului, Someș Expres.

”Primăria a anunțat un concurs de proiecte pentru râu în zona industrială. E foarte important ca tema de concurs să fie creată participativ, prin implicarea publocului. De aceea, am propus bugetare participativă în zona metropolitană stict pentru Someș care, fie să înlocuiască, fie să fie complementară unei ediții de bugetare participativă. De asemenea, alături de universitari UBB precum Gabi Bădescu sau Tibor Hartel, cu sprijinul logistic al echipei Someș Delivery, am realizat un chestionar care poate fi completat online la adresa:  https://forms.gle/ATMadWmtsHGSESEa8. Îi invit pe clujenii din zona metropolitană interesați de râu să îl răspândească la prieteni pe rețelele de socializare. Răspunsurile analizate de noi vor fi duse ulterior la autorități”, a spus și Adrian Dototaru, coodonatorul SOS Cluj, una dintre asociațiile implicate anul acesta în eveniment.

Acțiunile din cadrul ediției Someș Delivery 2021 I Cluj I Someșul, Culoar Verde-Albastru încep în 14 octombrie cu lansarea gazetei Someș Expres.

Vezi și: Ambiții după Someș Delivery în Florești: crearea unui parc similar cu Parcul Central din Cluj pe malul Someșului sau activarea unui Consiliul al Apei

Programul Someș Delivery în octombrie și noiembrie

Joi, 14 octombrie 2021

18:00-19:30: Lansare Gazeta Someș Expres (eveniment online, pe pagina    de    Facebook Someș
Delivery)

Duminică, 17 octombrie
10:00-10:45: Spectacolul pentru copii Muzeul ultimului PET (eveniment online)
11:00-12:45: Atelier de reciclare cu Art Mirror (eveniment online)

Joi, 21 octombrie
16:00-18:00: Dezbatere Consiliul Apei #1 (eveniment online)

Sâmbătă, 23 octombrie
11:00-13:00: Atelier Citizen science – cartare participativă cu Tibor Hartel (eveniment online)
11:00 Expoziție light painting Creativity is contagious (eveniment fizic)

Duminică, 24 octombrie
11:00-13:00: Tur ghidat Descoperă zona industrială cu Tibor Hartel (eveniment fizic, pornire de
pe strada Barc III)

Joi, 28 octombrie
16:00-18:00: Dezbatere Consiliul Apei #2 (eveniment online)

Joi, 4 noiembrie
16:00-18:00: Grup de lucru Consiliul Apei #3 (eveniment online)

Marți, 9 noiembrie
15:00-18:00: Conferința Internațională Renaturarea apelor (eveniment online)
Activitatea și propunerile campaniei Someșul | Culoar Verde-Albastru pot fi urmărite și pe paginile:

Someș Delivery: https://www.facebook.com/SomesDelivery/

Societate Organizată Sustenabil, campania Someșul Nostru:

https://www.facebook.com/somesulnostru

Clujul Sustenabil: https://www.facebook.com/ClujulSustenabil

Întregul program este afișat pe website-ul Someș Delivery: https://somesdelivery.ro/editii/sd-2021-cluj/.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu