Închide

Soluția polițiștilor la derapajele pe liniile de tramvai care împing mașinile în Someș: viteză maximă 30 km/h

ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 26, 2016 0 540

Ca să fie siguri că mașinile care circulă pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca nu mai plonjează în Someș după ce alunecă pe șinele de tramvai, polițiștii rutieri din oraș au descins în zonă ca să-i învețe pe șoferi să nu circule cu viteză peste limita legală, și au amendat nu mai puțin de 30 de șoferi aflați în această situație, în doar trei ore; schepsisul e că pe strada Splaiul Independenței viteza maximă e de cel mult 30 de kilometri pe oră, ceva mai mult decât în zonele rezidențiale.

limita-viteza-splaiul-independenteiNu mai puțin de 30 de șoferi au fost amendați ieri în doar trei ore pentru că circulau cu viteză peste limita legală pe Splaiul Independenței. Ploaia și vremea rece fac ca aici șinele de tramvai să fie alunecoase, anvelopele să derapeze și în unele cazuri mașinile să ajungă în Someș, mai ales că aici nu există nici parapeți despărțitori între drum și râu.

Soluția polițiștilor – au descins cu radarele ieri după-masă în zonă, între orele 15.30 și 18.30, ca să amendeze șoferii care circulă peste limita legală, care aici e de 30 km/h. Rezultatul – 46 amenzi, de 15.000 de lei, dintre care 30 pentru depășirea vitezei legale. Nu doar aceasta, dar opt șoferi au rămas fără permis iar șase dintre aceștia au rămas cu permisul reținut pentru depășiri neregulamentare. Ca exemplu, un șofer care circula în zonă cu 81 km/h a rămas fără permis pentru 90 de zile, plus o amendă de 1.125 lei. „În cursul săptămânii trecute, în zona respectivă au fost montate indicatoare cu semnale luminoase și au fost aplicate benzi rezonatoare pentru atenționarea și determinarea conducătorilor auto să respecte normele rutiere. De asemenea, limita de viteză a fost redusă la 30 km/h!”, explică acum polițiștii.

Amintim, cel mai recent caz de derapare periculoasă în zonă a fost sâmbătă dimineață, când un taximetrist a ajuns cu mașina în Someș după ce a derapat pe liniile de tramvai. Pasagera din mașină a relatat totul pe Facebook: ” Sâmbătă dimineață în jurul orei 5:30 am luat taxiul de la Sală Polivalență care urmă să mă ducă acasă dar, din nefericire , m-a îndreptat spre ceea ce ar fi putut fi o tragedie. După câțiva zeci de metri, mașină a derapat pe șinele de tramvai. Șoferul a încercat să o redreseze însă fără succes. Am lovit un gard, moment în care șoferul a tras brusc de volan la stânga, pierzând complet controlul mașinii . Ne-am lovit de un stâlp și apoi am plonjat direct în Someș. Mașină fiind răsturnată, apa a intrat foarte repede. Din fericire , am putut să sparg de tot geamul care era deja crăpat și am reușit să ies , scoțându-l apoi și pe taximetrist într-un timp relativ scurt, în care fiecare secundă era prețioasă. Un alt taximetrist a văzut toată scenă deja vorbea la 112. Până să ieșim din apa și să ne dezmeticim, au mai trecut 10 min. Încă nu venise nimeni să ne salveze : nici Poliția, nici SMURD-ul sau Pompierii.
Speriați, uzi leoarcă și înghețați de frig, așteptam ajutor. Văzând că nu apare nimeni am sunat din nou la 112. La un moment dat am văzut o mașină de poliție care mergea lejer pe partea cealaltă. I-am făcut semn, dar nu ne-a văzut. Vorbind la 112, le-am spus să întoarcă mașină care , până la urmă , a ajuns la noi după aprox. 15-20 de min. Întrebarea “Aveti actele la dumneavoastră? “ m-a făcut să cred că visez și că urmă să mă trezesc. În loc să ni se evalueze starea de sănătate de către un echipaj SMURD , am stat aproximativ 20 de minute în stare de șoc și uzi pe malul Someșului, în final, plecând cu tata acasă. Cum e posibil să nu vina o ambulanță , în condițiile în care A FOST RAPORTAT LA 112 UN ACCIDENT CU O MAȘINĂ CĂZUTĂ ÎN SOMEȘ ?
Noi am avut noroc că am supraviețuit unui asemenea accident fără răni grave, dar cu toate acestea șocul, frigul și apa rece puțeau să-și lase o amprenta gravă asupra noastră, nemaivorbind de loviturile de la cap și corp. I-A PĂSAT CUIVA?!
Concluzia?
România chiar nu s-a schimbat!
În acel moment de tensiune, am simțit cum nimănui nu-i păsa de viețile noastre. A fost cu siguranță o adevărată minune și mult noroc. Schimbând însă scenariul, putea fi o tragedie.
Vreau să trăiesc într-o țara în care nu trebuie să fiu propriul erou din filmul de groază, pentru că indiferentă, comoditatea și sistemul bolnav triumfă din nou!!”

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Cluj au venit în această dimineață cu explicații, tot pe Facebook, și au arătat că cei implicați în accident au fost întrebați în mod repetat dacă au nevoie de ambulanță, iar aceștia au refuzat: „Urmare a publicării a unor articole pe unele portaluri locale de știri on-line din județul Cluj, referitoare la mesajul răspândit prin intermediul rețelelor de socializare, în care se aduc acuzații asupra modului de intervenție a agențiilor din sectorul de urgență, în special SMURD, pentru a scoate din albia râului Someș și a acorda asistență medicală de urgență persoanelor implicate într-un accident rutier, petrecut în municipiul Cluj-Napoca, sâmbătă, 22.10.2016, ora 5:30 AM, Departamentul pentru Situații de Urgență a solicitat un raport Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj din care reies următoarele:
Dispeceratul comun ISU-SAJ Cluj a fost sesizat despre producerea accidentului rutier de către operatorul 112. După verificările preliminare și ascultarea înregistrărilor 112, rezultă ca apelanții au specificat atât operatorilor 112, dar și dispecerilor din dispeceratul comun că nu au nevoie de intervenția ambulanței sau a pompierilor. Acest lucru e specificat de apelanți, în urma întrebărilor adresate de dispeceri atât la apelul inițial, cât și la apelul de revenire.
Pasagera din autoturismul implicat a plecat din proprie inițiativă de la locul accidentului, după ce a dat declarații organelor de poliție prezente la fața locului și a refuzat transportul la spital pentru investigații medicale, informații notate în raportul de intervenție al lucrătorilor de la poliția rutieră, prezentându-se ulterior cu mijloace proprii la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Urgenta din municipiul Cluj-Napoca.
Atâta timp cât apelantul de la fața locului a comunicat dispecerilor că nu este nevoie de echipaje de pompieri sau de ambulanță, specificând ca nu există victime (persoanele din autoturism neavând nevoie de îngrijiri medicale), dispecerii tuturor agențiilor fiind în ascultarea apelului de urgență, dar și a apelului de revenire, nu au alocat resurse de intervenție ce puteau fi trimise în acel moment la alte solicitări care necesitau prezența lor.”

În 2014 un astfel de derapaj a împins o mașină pe contrasens, unde s-a izbit de alta, iar în 2015 o șoferiță a ajuns cu mașina în Someș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu