Închide

Șofer profesionist condamnat azi la Cluj după ce a ucis doi pasageri și a rănit 7 la o trecere de cale ferată din Cluj, în timp ce se uita pe telefon: a luat 3 ani cu suspendare / ”Maximă indiferenţă faţă de viaţa altor persoane” / Asigurătorul, obligat la un milion de euro despăgubiri

Actualitate by Mihai Prodan - mai 08, 2026 0 34

Un șofer profesionist care se uita pe telefon la volan a ucis doi oameni și a rănit alți șapte, după ce a traversat o cale ferată fără să se asigure în localitatea Urișor, județul Cluj. Judecătoria Dej a pronunțat astăzi sentința: trei ani de închisoare cu suspendare în condițiile în care a contopit trei pedepse – detalii mai jos. Cei trei ani pedeapsă sunt exact atât cât permite legea pentru a nu executa nicio zi în spatele gratiilor, în condițiile în care instanța a stabilit că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a șoferului.

Șoferul unui microbuz de transport persoane a fost condamnat azi la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce instanța a constatat că vinovăția sa pentru producerea tragediei este integrală.
Accidentul s-a produs pe 16 august 2021, în jurul orei 11:35, pe DC 3 din Urișor. Șoferul, angajat al unei firme de transport persoane pe ruta internațională, conducea un microbuz cu nouă pasageri la bord, întorcându-se dintr-o cursă din străinătate. Ajuns în apropierea localității, pentru a evita o coloană de mașini, a virat pe un drum lateral, în timp ce se uita pe telefonul mobil după o rută ocolitoare. Neobservând indicatoarele de trecere la nivel cu calea ferată simplă, nesemnalizată cu bariere, șoferul s-a angajat în traversare fără să se asigure. Microbuzul a fost lovit în partea laterală dreaptă de trenul Regio 4001, care circula cu aproximativ 73 de kilometri pe oră, în limita legală de 80. Impactul a proiectat microbuzul pe un teren agricol din apropierea căii ferate. Mecanicul de locomotivă a frânat imediat ce a observat vehiculul, dar distanța era prea mică pentru a evita coliziunea.

2 morți și 7 răniți în accident
Doi pasageri au murit în urma accidentului, dintre care unul minor. Alți șapte au suferit leziuni traumatice de diverse gravități. Cea mai grav rănită supraviețuitoare a necesitat între 110 și 120 de zile de îngrijiri medicale și a rămas cu o infirmitate permanentă, constând în pareză de nerv sciatic și artroplastie totală de șold. Decesul primei victime s-a produs în ziua accidentului, cel de-al doilea survenit opt zile mai târziu, pe 24 august 2021, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral sever.

”Prin comportamentul său, inculpatul a ignorat regulile de bază ce reglementează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, aspectele de fapt anterior învederate relevând o maximă indiferenţă faţă de viaţa altor persoane”
Inculpatul, în vârstă de 36 de ani, șofer profesionist de peste un deceniu, a recunoscut săvârșirea faptelor în fața instanței și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Instanța a reținut că producerea accidentului s-a datorat exclusiv conduitei sale, victimele neavând nicio contribuție la eveniment. A fost subliniat în mod expres că șoferul a ales în mod conștient să nu fie atent la drum, verificându-și telefonul în timpul mersului, activitate incompatibilă cu cerințele conduitei preventive impuse șoferilor. ”Prin urmare, instanţa apreciază că vina-culpa pentru producerea accidentului aparţine în totalitate inculpatului, conduita acestuia fiind cauza determinantă a producerii rezultatului letal și a vătămării corporale, în condiţiile în care a ales în mod conştient să nu fie atent la drum, verificându-și telefonul, activitate incompatibilă cu exigenţele conduitei preventive impuse conducătorilor auto”, a motivat instanța în decizia consultată de actualdecluj.ro. ”Instanţa mai observă că inculpatul nu a respectat regulile de circulație și a periclitat siguranţa circulaţiei pe drumurile publice; mai mult, în acest context, fapta reţinută în sarcina inculpatului a avut urmări foarte grave, rezultând moartea a două persoane (dintre care una minoră) și vătămarea corporală a unei alte persoane. Prin comportamentul său, inculpatul a ignorat regulile de bază ce reglementează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, aspectele de fapt anterior învederate relevând o maximă indiferenţă faţă de viaţa altor persoane”.

3 ani – cu suspendare
Instanța a dispus condamnarea inculpatului la doi ani și patru luni închisoare pentru ucidere din culpă și un an de închisoare pentru vătămare corporală din culpă. Întrucât faptele se aflau în concurs și cu o altă infracțiune de ucidere din culpă pentru care fusese condamnat anterior la un an cu suspendare, suspendarea acelei pedepse a fost anulată, iar pedeapsa a fost contopită. Pedeapsa rezultantă este de trei ani de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de patru ani. Pedeapsa primită este maximul pentru care instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei – instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare – cu suspendarea executării pedepsei.

Pe durata termenului de supraveghere de patru ani, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității timp de o sută de zile și va urma un program de reintegrare socială. De asemenea, i-a fost interzis dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de cinci ani.
Pe latura civilă, instanța a obligat asigurătorul RCA al microbuzului, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, aflată în prezent în faliment, în solidar cu firma de transport la care era angajat șoferul, la plata unor despăgubiri semnificative. Familiile celor două victime decedate au primit daune morale totalizând aproape un milion de euro – am calculat 4,8 milioane în total – iar supraviețuitoarea cu cele mai grave leziuni va primi echivalentul a 30.000 de euro cu titlu de daune morale și peste 8.000 de lei daune materiale. Spitalul Clinic de Urgență care a acordat îngrijiri medicale victimelor a recuperat de asemenea cheltuielile de spitalizare, în valoare totală de peste 92.000 de lei.

Sumele, stabilite de instanță în funcție de gradul de rudenie și de intensitatea legăturilor afective dovedite, vor fi achitate de asigurătorul RCA al microbuzului, City Insurance, în solidar cu firma de transport la care era angajat șoferul. Cele mai mari sume, câte 1.150.000 lei fiecare, revin a două persoane care par a fi rudele cele mai apropiate ale victimelor, probabil soți sau părinți. Una dintre ele primește în plus 31.941 de lei pentru cheltuielile de înmormântare și pomenire, dovedite cu documente. Alte opt persoane, cu grade diferite de rudenie față de cele două victime, primesc sume cuprinse între 182.000 și 364.000 de lei, calculate proporțional cu legătura față de fiecare dintre cei doi morți.

Supraviețuitoarea care a suferit cele mai grave răni, rămasă cu o infirmitate permanentă, va primi separat 30.000 de euro daune morale și 8.256 de lei daune materiale pentru cheltuielile medicale dovedite. Instanța i-a respins în schimb cererea de acordare a veniturilor salariale nerealizate, pe motiv că nu a făcut dovada că era angajată la momentul accidentului. Toate sumele sunt însoțite de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, care curg din a unsprezecea zi de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentința de azi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.