Singuri pe lume
ReportajSocialTop News by Catalin Suciu - dec. 21, 2015 0 956
În satul Aiton, la 17 kilometri de Cluj, n-ai prea multe de făcut. Supraviețuiești cum poți. Trăiești ca să supraviețuiești.
Ana, Antonio și Andreea formează o familie. Singuri , pentru că bărbatul ce-ar fi trebuit să grijească de ei, e dus de mult. De vreo 15 ani i-a lăsat baltă. Bea mult, bea zilnic orice, dar tărie, mai ales. Și când se matolea, era scandal. Mai întâi se înfuria și scrâșnea din dinți, îi freca să se facă auzit, apoi își încleșta pumnii și începea să-o lovească pe Ana. Nu era zi dată de la Dumnezeu ca omu’ să nu o snopească. Uneori , când era prea beat și nu-și putea ridica brațele, încerca să dea șuturi. Mai nimerea, mai dădea un rateu. “Când era treaz, nu făcea din astea. Chiar cred că ne iubea”, povestește femeia de pe-o canapea improvizată, acoperită cu mai multe pături.
Copiii o privesc cuminți, cu ochii larg deschiși. Toni nu-și prea aduce aminte de scandalurile lui taică-său, că are doar 11 ani, dar Andreea și-acuma se sperie când îl mai vede. Bărbatul e tot prin sat, da e ca și cum n-ar fi. “Din când în când vine să-i mai vadă pe copii, da ș-acuma vine numa’ băut. Fata, Andreea, îl vede de pe uliță și vine să mă anunțe. Mami, vezi că vine, vezi să nu te bată iar. O liniștesc, acuma nu mă mai bate.”
Ana i-a crescut singură pe amândoi. Ei sunt sufletul ei și ea e sufletul lor. Au fost învățați cu neajunsurile dintotdeauna , dar au grijă unii de alții. Mănâncă împreună, își fac temele împreună, suferă și se bucură împreună. Și dorm toți împreună într-o odaie improvizată. Iar asta-i cea mai mare durere a Anei. Pentru că cei trei nu au o casă obișnuită, nici măcar una dărăpănată. Ei trăiesc într-o cameră de nici 5 metri, cu o sobă improvizată, o măsuță și-un tavan ce stă să cadă peste ei.
“Asta nu-i casă. Aici erau doi boi, era un grajd înainte. Fix unde povestim acum, stăteau boii. S-au dus boii, au murit, am venit noi, că n-avem unde sta”.
Apă își aduc de la o vecină din fântână și se spală, chiar ș-acuma, în prag de iarnă și sărbători, într-un lighean dintr-o magazie alăturată. “E rece, da ce să facem. Copiii trebuie să fie curați”.
Nici curent nu aveau până când, tot vecina a adus pe cineva și le-a tras un fir în cameră. Un bec ce pâlpâie e mană cerească, mai ales că Toni și Andreea au de făcut teme pentru școală.
Băiatul e pe clasa a cincea, fata e a șaptea, la Tureni. Fac naveta zilnic, dar le place școala. “Sunt Toni și vreau să mă fac judecător când îs mare”.
Andreea, fata, zice că vrea să aibă grijă de copii. “Eu voi fi educatoare”.
”Așa-s de cuminți, nu vă puteți imagina ce noroc am. Fac și dansuri populare în Ansamblul Aiton, le place tare mult și se bucură când mai merg prin Cluj sau prin alte locuri cu dansurile, că ei n-au fost niciodată nicăieri,n-au avut o vacanță, o tabără, n-au avut nimic. Ei au camera asta, o pisică și pe Laica, cățeaua din drum”.
Sărbătorile le-au trecut în fiecare an la fel. Fără cadouri de la Moșul, fără brad ornamentat și strălucitor, uneori și fără mâncare. Ana a mai pus de o parte un bănuț din ajutorul social ca să le poată da măcar o masă caldă, numai că femeia se confruntă acum cu un alt necaz. Își poate pierde și grajdul ce le servește drept casă pentru că pământul a fost cumpărat de-un om de afaceri și ăsta ar vrea să facă o pensiune în loc.
“Am vorbit cu el, că mi-o fost coleg de clasă, îi tot de-aci , din sat. Mi-o zis: Ană, prin primăvară îmi iese proiectu’ ș-apoi tre să dărâm grajdu. Ia-ți ce vrei, îți iei ce vrei, da’ tre să pleci. ”
Femeia și-a tot căutat o chirie, da nu este nimic în sat. Unde să se ducă? Ș-așa-i trec zilele.Cu gânduri negre, cu gânduri de ducă. Nopțile îs mai lungi ca de obicei, din cauza insomniei, iar zilele îs mai scurte.
Ea încearcă să se mai ascundă de copii, da’ uneori mai cedează. Se pune pe plâns și când ea plânge, plâng și copiii. Și ăsta-i cel mai mare necaz dintre toate.
L-am căutat pe primarul din Aiton, Făgădar Nicolae. Este la curent cu situația celor trei și spune că , tot ce poate face primăria, e să ofere un mic ajutor începând de anul viitor, pentru cumpărarea “unor materiale de construcție”.
“Eu știu foarte bine ce se întâmplă acolo, dar nu putem face prea multe. În bugetul pentru anul următor, vom aproba, pentru că am vorbit și cu consilierii,un mic ajutor pentru niște materiale de construcții. Este un teren al familiei sale unde poate să-și construiască ceva. Dar noi avem o comună mică, cu un buget foarte mic. Dar noi încercăm să îi ajutăm cumva”, a spus primarul.
Terenul pe care Ana și cei doi copii trăiesc în fostul grajd a fost cumpărat de Alin Popovici, patron la Alis Tour, o firmă de transport. Omul de afaceri vine cu o altă variantă.
“Doamne, de unde-s poveștile astea?! Eu nu am niciun proiect acolo, e un teren pe care l-am luat la licitație, e un teren fără valoare. Dar chiar și așa, până la urmă e terenul meu. Deocamdată nu am bani să fac nimic, ei pot sta liniștiți acolo cât vor. Da de plecat, nu le-am zis io să plece.”
În Aiton se lasă seara și pornim spre casă. Spre căldură, laptopuri, muzică și mese îmbelșugate . Andreea și Toni își zic rugăciunea înainte de culcare, se înfofolesc în două plăpumi și abia așteaptă să treacă sărbătorile ca să meargă iar la școală. Pentru că școala este, pentru ei, singura normalitate dintr-o viață nefirească. Nedreaptă.
Cei care vor sa ii ajute, o pot face contactand-o pe mama la numarul de telefon: 0752 547 778.
