Închide

Simpozion Internațional de Stomatologie, găzduit de UMF Cluj

ActualitateSănătate by Actual de Cluj - mart. 30, 2017 0 1037

Unul dintre cele mai importante evenimente medicale, găzduite de Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, este Simpozionul Internaționl de Stomatologie Napoca Biodent. Ajuns la cea de-a VII-a ediție, simpozionul se va desfășura în perioada 7-8 aprilie, având ca temă ”Cercetarea în Medicina dentară – Quo vadis”.

„Simpozionul Internațional Napoca Biodent organizat de Facultatea de Medicină dentară a UMF Iuliu Hațieganu  a devenit un eveniment științific de tradiție. Scopul acestui simpozion este de a reuni experienţa ştiinţifică a cercetătorilor din domenii variate, orientate spre studiul proprietăților, metodelor de investigație și indicațiilor Biomaterialelor în medicina dentară. Simpozonul promovează educaţia, cercetarea fundamentală și clinică, precum și aplicațiile clinice în domeniul practicii stomatologice a celor mai noi materiale şi tehnologii” – se arată în comunicatul de presă transmis de organizatori.

Programul – susținut de invitați din țară și strănătate, de cercetători și clinicieni, cadre didactice și doctoranzi – va include conferinţe, comunicări orale, prezentări poster şi simpozioane de firmă. Și-au anunțat participarea prof dr. Maria del Mar Perez si Asist dr. Răzvan Ghinea (Univ Granada, Spania); prof Lucien Reclaru (Elvetia); prof Jean-Francois Lasserre, Jean-Francois Peli și Assoc Prof Dominique Oriez ( Bordeaux, Franta); precum și personalități ale medicinii dentare și cercetării românești.

Câteva din titlurile ale lucrărilor ce vor prezentate în cadrul Simpozionului: „Soluții ocluzale în cazuri interdicisplinare ortodontice proteice” – (prof. Smaranda Buduru – UMF Cluj); „Interfețe analogice pentru rețele de senzori în sisteme de monitorizare în medicină dentară” – Paul Farago (UTCN Cluj); „Alegerea vizuală și instrumental a culorii dentare; noi perspective” – asist. dr. Răzvan Ghinea (Universitatea Granada, Spania); „Produșii finali ai glicozilării avansate implicați în patologia orală” – conf. dr. Aranka Ilea (UMF Cluj);  „Biomateriale din TI aliat utilizat în reabilitări orale complexe – perspective clinice” – Ion Pătrașcu (UMF București) etc.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu