Închide

Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase vin la Cluj, vor să popularizeze tenisul, așteaptă 300 de copii în parcul Rozelor

SportTop News by Actual de Cluj - oct. 12, 2019 0 436

Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase vin la Cluj săptămâna viitoare, la un eveniment organizat de federația de tenis.

Cei trei tenismeni români care au făcut istorie se întâlnesc marți dimineața cu copiii în parcul Rozelor, la Winners Sports Club. ”Copiii vor avea ocazia să cunoască legendele tenisului și să schimbe cu fiecare dintre ei mingi pe terenurile clubului nostru. Ceea ce au realizat până astăzi acești trei sportivi pentru tenisul din România poate fi egalat și continuat de copiii care fac astăzi cunoștință cu performanțele lor”, spun reprezentanții clubului sportiv. 

Organizatorii se așteaptă la 300 de copii participanți la acest eveniment – până la ora redactării acestei știri se înscriseseră deja peste 200 ”iar la 300 intenționăm să oprim înscrierile pentru că va fi dificil de gestionat”, după cum spune responsabilul de relații publice al clubului, Laura Beligăr. ”E un eveniment inițiat de Ion Țiriac care vrea să popularizeze tenisul în rândul copiilor, va fi un schimb de mingi, Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase pe câte un teren de tenis”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare