Închide

SHOW incendiar? Fanii celor două rivale, “U” Cluj și CFR, promit un spectacol desăvârșit la derby-ul de miercuri

SportTop News by Catalin Suciu - mart. 03, 2015 1 1067

CFR și Universitatea își dau întâlnire în Cupa României, miercuri, în Gruia, de la 21:30, în prima manșă din semifinale, una istorică,având în vedere că cele două rivale se vor întâlni pentru prima dată în această fază a competiției.

Dacă în ultimii ani “feroviarii” au câștigat majoritatea meciurilor decisive cu Universitatea, duelul de miercuri pare mai echilibrat ca niciodată. CFR-ul e pe ultimul loc după o depunctare de 24 de puncte, a pierdut la scor, 0-4 , cu Pandurii Târgu Jiu, abia poate alinia o echipă întreagă, clubul neputând face nici transferuri în iarnă , în timp ce Universitatea a fost învinsă fără drept de apel cele două meciuri din retur, 0-3 acasă cu ASA Tîrgu Mureș și 0-3 la Dinamo. U Cluj a renunțat și la Ogăraru, iar noul staff condus de Adi Falub a avut la dispoziție doar două zile pentru pregătirea jocului.

Galerii
Dincolo de probleme, fanii celor două echipe promit un spectacol desăvârșit în tribunele stadionului Dr. Constantin Rădulescu. Dacă până acum fanii Universității dominau atmosfera de la derby-uri, necazurile par să-i fi unit și pe cei ceferiști, obișnuiți în alte vremuri doar cu marile performanțe. Suporterii “feroviarilor” au anunțat o participare record la meci și vor fi prezenți și la antrenamentul din această seară, ultimul înaintea partidei.

Galeria lui “U” a început să pune presiune pe jucători încă de la finalul partidei cu ASA Tîrgu Mureș.

S-au pus în vânzare bilete pentru derby-ul CFR – “U” Cluj. 50 de lei e cel mai ieftin

Trică vrea să se legitimeze: “Intru în teren la meciul cu U Cluj”

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.