Închide

Șeful clinicii de neurochirurgie din Cluj, la Berăria Culturală de mâine: „ca să-ţi menţii creierul viu trebuie să lucrezi cu el, să-l foloseşti”

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 28, 2016 0 488

Șeful clinicii de neurochirurgie din Cluj, reputatul profesor universitar Ștefan Florian, vorbește mâine seară despre limitele creierului uman și despre ce puteți face ca să vi le depășiți.

Florian e invitatul celei de-a 57-a ediții a Berăriei Culturale, de la fabrica de bere Ursus. Conferința de mâine, ce începe la ora 19, e intitulată „Limitele Creierului Nostru”, temă despre care neurochirurgul clujean arată că în ciuda complexității și posibilităților sale, creierul uman are limitele sale iar omul conștient este dator să-i dea organului care-l ține în viață o mână de ajutor.

Mai precis – spune profesorul Florian – suntem datori să ne antrenăm mintea în permanență. „Cea mai bună metodă pentru a reuși aceasta este să gândim. Apoi să citim o carte și să scriem, folosindu-ne mâna, în principal. Cei care gândesc, cei care folosesc creierul ajung foarte rar să facă demenţă. Pentru a preveni şi a împinge demenţa cât mai încolo e bine să-ţi utilizezi mintea. Că să ai o minte sănătoasă, trebuie să ai şi un organism sănătos, atunci faci mişcare, te alimentezi raţional şi, ca să-ţi menţii creierul viu trebuie să lucrezi cu el, să-l foloseşti”.

Florian este președintele Senatului UMF și șeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, dar și preşedintele Euroacademiei Multidisciplinaria Neorotraumatologica pe Europa, ales în 2014, într-un mandat de 3 ani, funcţie pe care România o deţine pentru prima oară.

Accesul  la conferința de mâine e gratuit iar participanții primesc și o bere nefiltrată gratuit.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare