Închide

Secțiune nouă la TIFF: filme fără vorbe

Actualitate by Actual de Cluj - mai 04, 2015 0 276

Secțiune nouă la festivalul de film Transilvania, din acest an: filme în care nu auzi nicio vorbă.

E vorba de filme a căror temă e tăcerea, în secțiunea „Cuvintele sunt de prisos/ Words are Very Unnecessary”. Titlul e inspirat de versurile piesei Depeche Mode „Enjoy the Silence” iar secțiunea numără 11 titluri care vor concura pentru premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film. Alte cinci filme vor fi proiectate în secțiunea Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects, dedicată regizorilor care și-au adus primele filme la Cluj și care fac acum parte din familia TIFF.

„Ideea acestei secţiuni mi-a fost dată de două filme de anul trecut, din care cuvintele lipsesc cu desăvârşire: Moebius, drama psiho-sexuală a lui Kim Ki-duk, proiectată la TIFF 2014, şi The Tribe, provocatorul debut ucrainean din selecţia TIFF 2015, a cărui acţiune e plasată în lumea surdo-muţilor. Titlul, inspirat de versurile piesei Depeche Mode, Enjoy the Silence, s-a impus de la sine, dar asta nu înseamnă că cele 11 filme sunt mute. M-au interesat – şi a fost o provocare să le găsesc – acele filme în care vorbele sunt de prisos şi care mizează totul pe forţa şi fluxul narativ al imaginilor”, explică într-un comunicat de presă Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

După cum explică Mihai Chirilov, în unele filme nu se rostește absolut nici un cuvânt: Days of Gray, un SF post-apocaliptic în decor islandez sau Test, povestea primului experiment nuclear din stepa sovietică, Nude Area, explorare senzuală a etapelor parcurse de un cuplu îndrăgostit din Amsterdam; Brazilian Dream, un visceral documentar dadaist cu imagini suprarealiste. În altele se aud doar câteva replici din afara cadrului: Labour of Love, film de debut premiat pentru regie la Veneția, 24 de ore din viața unui cuplu indian care lucrează în schimburi și nu ajunge să se încrucișeze; Ruined Love, deliranta operă punk filipineză în care se cântă foarte mult, dar în care protagoniștii poveștii de dragoste – un criminal și o prostituată – nu recurg la dialoguri. Cuvintele sunt reduse la un minimum în: georgianul Corn Island, povestea unei insule plutitoare și a destinelor care reproduc ciclul vieții în natură; grecescul Forever, un soi de Scurtă întâlnire între două suflete însingurate care merg zi de zi cu același tren, argentinianul Dog Lady, în care o femeie a ales să trăiască la marginea societății, înconjurată de câini; Short Plays, omnibus – regizat, printre alții, de Gaspar Noé, Apichatpong Weerasethakul, Carlos Reygadas și Vincent Gallo – dedicat campionatului mondial de fotbal din Brazilia; Parabellum, o fabulă postmodernă despre sfârșitul lumii, în care un grup de argentinieni învață tehnici de supraviețuire într-un cantonament și-n care eroul nu scoate o vorbă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags

Articole similare