Închide

Secretar de stat clujean, eliminat

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 17, 2017 0 609

Clujenii din tabăra lui Daniel Constantin, care-i combat de ceva timp pe liderii ALDE, în speţă pe cei din tabăra lui Călin Poposcu Tăriceanu, vor fi înlăturaţi din partid, în perioada imediat următoare. Primul pe listă este fostul deputat Mircea Irimie, care prin intermediul ALDE fusese numit secretar de stat la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social. El a fost îndepărtat, ieri, din această funcţie administrativă, urmând ca în Biroul Permanent Judeţean al ALDE să se decidă excluderea sa din partid. Irimie pare împăcat cu soarta lui, având în vedere că s-a alăturat unui nou proiect politic, iniţiat de Daniel Constantin. Încă nu e clar cum se va numi noua formaţiune politică, însă, potrivit informaţiilor din media, alături de Constantin ar fi fost invitat inclusiv fostul premier Victor Ponta (răzvrătitul din PSD). Oamenii lui Constantin se întâlnesc în această perioadă pentru a pune bazele noii formaţiuni politice, iar printre ei se numără şi clujeanul Mircea Irimie, după cum se poate vedea în imaginea de mai sus, postată pe o reţea de socializare.

Reamintim că Daniel Constanin a pierdut procesul prin care contesta Congresul ALDE, în care a fost aleasă noua conducere a partidului. Ulterior, el şi alţi colegi de-ai săi au fost excluşi din ALDE. La nivelul ALDE Cluj au existat de asemenea tensiuni între teberele Tăriceanu – Constantin. În perioada imediat următoare, conducerea organizaţiei clujene îi va îndepărta în aceeaşi manieră pe „beligeranţii” din vechiul Partid Conservator. Sursele Actual de Cluj au informat că se va apela la procedura statutară a ALDE, iar primii vizaţi sunt Mircea Irimie, Leonard Horvath, Virgiliu Bogdan, Adrian Zaharia, iar lista nu se va opri aici.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.