Închide

O fostă școală se transformă în cămin de îngrijire a vârstnicilor în Cluj, costă 7 milioane de euro, contractul a fost semnat ieri

AdministrațieTop News by Mihai Prodan - iul. 12, 2023 0 336

Se face cămin de îngrijire a vârstnicilor în Cluj, costă 7 milioane de euro, contractul a fost semnat ieri.

E vorba de o clădire pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, ce va fi ridicată cu bani publici, după ce Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul, ieri. Mai exact a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru centrul rezidențial de îngrijire și asistență socială pentru persoanele vârstnice de pe Calea Baciului 18, cu asocierea SC Boemial Invest SRL, SC Marina Properties SRL, SC Arhimar Serv SRL, care a câștigat licitația de lucrări.

Clădirea va avea patru nivele – subsol, parter și două etaje – și o suprafață desfășurată de 1.410 metri pătrați. Va avea o capacitate de aproximativ 70 locuri în 42 camere, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Pe lângă cazare, clădirea include săli de mese, bibliotecă, bucătărie, spații de loisir, cabinete de fizioterapie și kinetoterapie și altele. De asemenea, atât la subsolul clădirii, cât și în curte vor fi disponibile în total 20 locuri de parcare – din care două pentru persoanele cu dizabilități, dar și locuri de parcare pentru biciclete. Se vor amenaja zone cu aparate de fitness, tenis de masă, șah, pistă de alergare, dar și zone de relaxare cu mobilier urban și se vor planta arbuști și arbori.
Valoarea totală a lucrărilor este de 34,79 milioane de lei, adică aproape șapte milioane de euro. Durata de realizare a lucrărilor de proiectare și execuție este de doi ani.

În cadrul ședinței Consiliului local din 7 septembrie 2022 a fost aprobat proiectul de hotărâre privind documentația și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unui centru rezidențial de îngrijire și asistență socială pentru persoane vârstnice. Suprafața terenului e de 4.082 de metri pătrați. Nu este o construcție nouă, după cum anunța primarul Emil Boc, ci o extindere a clădirii existente, așa cum se poate observa mai jos.

Clădirea existentă are o suprafață de 649 metri pătrați și un regim de înălțime de subsol și parter. Se estimează că a fost construită în 1937 și a fost ulterior extinsă. Până în 2010 aici a funcționat o școală generală cu clasele I-VIII, Școala nr. 9. În 5 martie 2010 Inspectoratul Școlar Județean a dispus desființarea școlii, clădirea fiind eliberată și predată Consiliului Județean Cluj. Inițial aici urma să funcționeze Cenntrul Național de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Nord-Vest dar instituția a renunțat. Ulterior s-a mers pe revenirea clădirii ca spațiu de învățământ, pentru ca aici să funcționeze un centru social comunitar integrat pentru incluziunea comunităților defavorizate din zona metropolitană cluj-Napoca. Dar locuitorii din Baciu au contestat proiectu și s-au plâns că rromii vor fi aduși la ei pe stradă, motiv pentru care primarul Emil Boc a abandonat proiectul. În fine, s-a decis pentru transformarea clădirii în spații pentru vârstnici.

 

Aici toată documentația (.pdf)

UPDATE Citește și:

Populația Clujului îmbătrânește vizibil, numărul crește cu 40% în 12 ani, ponderea crește la 18% din totalul populației

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.