Închide

Se cer peste 8 milioane de euro de la primărie pentru manifestările culturale din 2016

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 18, 2016 0 287

316 asociații și fundații cer bani primăriei pentru a organiza în 2016 manifestări culturale. Suma totală solicitată se cifrează la peste 35,4 milioane lei (peste 8 milioane de euro). Comisia consilierilor urmează să tranșeze dosarele și să stabilească cine va primi bani, pe regulament, dar și sumele care se vor acorda din bani publici, în funcție de plafonul bugetar alocat la capitolul cultură. Adică cel puțin 10,3 milioane lei, cât a fost și nivelul alocării din 2015.

Au cerut sume importante organizatorii de concerte sau festivaluri de muzică, teatru și film deja consacrate în oraș.

Fonduri consistente au solicitat și cele două entități, una care s-a ocupat de anul Capitalei Europene a Tineretului și cealaltă care se ocupă de dosarul de candidatură al orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Și cele două asociații din cadrul Fabricii de Pensule, recent scindată, au cerut fonduri de câteva sute de mii de lei, separt, pentru derularea de activități culturale în 2016.

Cine a cerut sume peste 1 milion lei

Asociația Comvel – peste 1,3 milioane lei, 2 evenimente – We ligth the city și Transylvania Rock Arena

Fundația JM Keynes – peste 2,4 milioane lei pentru festivalul rock 2016 – We are Rocking the City

Asociația Festivalul de Film Transilvania – 1,4 milioane lei pentru organizarea ediației a 15-a a TIFF, plus încă alte trei evenimente pentru care mai solicită peste 100.000 lei.

Fundația Diesel – peste 1 milion lei pentru două evenimente  – 890.000 lei pentru concertul Jean Michel Jarre – Electronica 1: The Time Machine și 178.000 lei pentru Teatru Club

Asociația Untold – 2,5 milioane lei pentru ediția a doua a Festivalului Untold și 750.000 lei pentru Forumul European al Voluntarilor

Asociația Student Plus – peste 1 milion de lei adică 135.000 lei pentru evenimentul Lideri în comunitate, 490.000 lei pentru Napoca Avenue și 480.000 lei pentru Festivalul TIMAFF

Federația Share – 1,3 milioane lei pentru Cluj Never Sleeps (330.000 lei) și continuarea acțiunilor Capitalei Culturale (970.000 lei)

Cine a cerut sume peste 500.000 lei

Asociația Unusul Suspects Media – peste 650.000 de lei pentru două evenimente, Mioritmic și Alandala

Asociația Clujul Comoră -Kincses Kolozsvar Eyesulet, peste 520.000 de lei pentru organizarea Zilelor Maghiare, ediția a 7-a

Asociația Cluj-Napoca 2021 – peste 540.000 de lei pentru etapa finala a competiției

Fundația Comunitară – peste 600.000 lei, 598.000 de lei pentru proiecte de bugetare participativă tineret și peste 63.000 pentru Swimmaton 2016

Asociația Culturală Pro Transilvania -pesta 420.000 lei pentru trei evenimente – Concert extraordinar de deschidere a stagiunii Operei Naționale (peste 80.000 lei), Spectacole lirice și coregrafice în aer liber (peste 414.000 lei), Balul Operei, plus fil aniversar 20 de ani de eveniment (30.000 lei)

Fundația Arts of all – 885.000 lei pentru Music for all

Consorțiul Studenților din România – peste 500.000 lei pentru Transylvania Music Event (315.000 lei), FISC – Festivalul Internațional de Stand-up Comedy (176.000 lei), 10 ani de Stud Card (10.000 lei)

Fabrica de Pensule – 825.000 de lei ceruție de cele două jumătăți de fabrică recent create – Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (400.000 lei) și Federația (inițială) Fabrica de Pensule (425.000 lei)

Asociația Photo Româno – peste 650.000 lei pentru două evenimente, Photo România Festival (peste 498.000 lei) și Școala de Vară Dental Management (peste 160.000 lei)

 AICI ESTE LISTA COMPLETA A TUTUROR CELOR 316 CERERIDE FINANȚARE 

anunt_1399

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.