Închide

Se caută voluntari pentru Untold și Neversea

ActualitateFestivalMuzica by Actual de Cluj - mai 27, 2017 0 1553

Organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA anunță deschiderea campaniei pentru recrtutarea de voluntari. Sunt așteptați peste 2000 de tineri să se alăture echipei de organizare a celor două festivaluri:

UNTOLD și NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai bun festival din Europa, UNTOLD și cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 2000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalurilor iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui Armin van Buuren, Martin Garrix sau Ellie Goulding –  se precizează în comunicatul transmis de organizatorii celor două festivaluri.

Cei interesați să lucreze în regim de voluntariat în cadrul celor două festivaluri trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare a început de vineri și se incheie în 07 iunie. Voluntarii selectați vor fi repartizați în funcție de preferințe dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde vor activa sunt: info point, comunicare, stewards, logistică, greeters, user experience, echipă mobilă, emergency team și eco team.

Voluntarii vor beneficia și de un program de pregătire de 16 ore în care vor învăta elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament de festival, acces în cadrul festivalului și două mese pe zi – mai transmit organizatorii.

Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, petrecerea va fi una pe cinste. Înscrierile de voluntari pentru festivalul UNTOLD se fac pe site-ul: www.untold.com iar pentru festivalul NEVERSEA pe www.neversea.com.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare