Scrisoare „procurorilor DNA”
Opinie by Mihai Prodan - feb. 18, 2015 0 565
Ura! E cu cătușe! Ba nu e cu cătușe! Unde au dispărut cătușele? De ce nu are cătușe?
Cam asta e dezbaterea din spațiul public în ultima vreme, și de acea „procurorii DNA” – chiar așa, e o sintagmă care a intrat deja în domeniul public – sunt noua putere în stat, cărora ziariștii le duc flori sau cutii de pizza.
Ei bine, eu ridic o sprânceană: una e vinovăția sau nevinovăția celor incriminați și alta e avalanșa de cazuri din ultima vreme.
Sunt fapte care s-au petrecut de ani de zile, multe sunt în pragul prescrierii, și fix acum se trezesc „procurorii DNA” să le ancheteze iar magistrații să le judece și să condamne inculpații.
Nu m-ați convins, dragi „procurori DNA”. O fi societatea românească profund coruptă, dar nu sunt într-atât de naiv încât să cred că dintr-o dată, după 25 de ani, v-ați pus pe treabă. Unde ați fost anii trecuți? Unde ați fost, de fapt, când se petreceau multe dintre faptele care fac temeiul dosarelor penale?
Veți spune că nu ați fost lăsați să vă faceți treaba? Pentru că acesta e singurul răspuns rezonabil pe care-l întrevăd. Dar o spun aici: nimeni niciodată, niciun procuror, niciun anchetator n-a făcut publică o atare stare de fapt, astfel că eu consider că e maxim o ipoteză, necum o realitate.
Vi s-au ridicat interdicțiile și ați început să scoateți dosarele prăfuite de prin sertare? Dacă da, vă spun – nu sunteți cu nimic mai breji decât cei pe care-i anchetați. Tăcerea voastră a fost complice iar resemnarea în fața faptului că nu vă puteți lupta cu cei care vă îngroapă dosarele e și ea incriminatorie.
A venit pur și simplu un val de procurori tineri în sistem, cu convingeri ferme, cu o conștiință, puși pe fapte mari și sărit la beregată?
Nu, în linii mari sunt tot aceiași ca, să zicem, înainte de 2011.
Și ziariștii, ca breaslă, sunt puși uneori în aceste situații de mai sus – și acesta e și motivul pentru care-mi permit să scriu acest text – cu diferența că, în presă, nu veți vedea probabil niciodată o avalanșă de dezvăluiri așa cum vedem acum avalanșa de anchetări și condamnări într-o perioadă scurtă de timp. Pur și simplu e prea mare coincidența.
Îmi amintesc cum în 2011 ziariștii stăteau purcoi în fața ușii închise în spatele căreia era judecată propunerea de arestare preventivă a fostului primar Sorin Apostu. S-a stat de multe ori până după miezul nopții în fața ușii închise, în așteptarea unui verdict, cu avocații pregătind diversiuni pe o ușă ca Apostu să poată ieși pe cealaltă.
Îmi mai amintesc cu în cazul altor dosare ziariștii stăteau purcoi în fața sediului DNA Cluj în așteptarea mașinilor cu geamuri fumurii care-i aduceau pe procurori – și, poate, pe anchetați. Și cum ni se zâmbea sfidător de la volanul Loganului sau al Caddy-ului când ne zgâiam să vedem dacă și cine se află pe bancheta din spate.
În 2011 m-am gândit, și mulți alții ca mine, că dosarul lui Apostu e „zguduitor”. Apoi au venit și alții: în trei ani, jumătate dintre președinții de consilii județene din țară sunt anchetați, cercetați, unii arestați preventiv, plus mulți alții – politicieni, oameni de afaceri, aleși locali sau județeni – pentru că, așa cum spuneam, cam asta se dezbate în spațiul public.
Coincidența asta parcă e prea mare.
Cred că ați fost ținuți sub papuc ca niște sclavi și acum v-ați îndreptat spinarea, probabil v-ați descoperit conștiința.
