Închide

Scriitor tunisian laureat al Premiului celor 5 continente ale francofoniei vine vineri la Cluj

Cultură by Actual de Cluj - nov. 05, 2018 0 213

Scriitorul tunisian Yamen Manaï, laureat al Premiului celor 5 continente ale Francofoniei pentru romanul său „L’Amas ardent”, vine vineri la Cluj.

Manaï se se întâlnește cu clujenii vineri la ora 16 la Facultatea de Litere  a universității „Babeș-Bolyai”; intrarea e liberă, iar întâlnirea se va desfășura în franceză, precizează Institutul Francez din Cluj.

Născut în Tunisia într-o familie de filologi, Yamen Manaï, 38 ani, este un inginer ca formație stabilit la Paris de la 19 ani. Primul său roman, „La Marche de l’incertitude”, a primit în Tunisia premiul Comar d’Or, iar în Franța premiul Lycéens Coup de Cœur de Coup de Soleil. Cu următorul roman, „La Sérénade d’Ibrahim Santos”, scriitorul a obținut trei premii : Biblioblogm, le prix de la Bastide la Salonul de Carte din Villeneuve-sur-Lot și premiul Alain-Fournier.
Marele câștigător al Premiului celor Cinci Continente ale Francofoniei 2017, cel de-al treilea roman al său, „L’Amas ardent”, publicat la editura Elyzad, vorbește despre universul unui apicultor care trebuie să își apere albinele de o specie de viespi uriașe și agresive. Cartea revine asupra istoriei recente a țării sale natale și redă accentuarea mișcărilor extremiste.

Creat în 2001 la inițiativa Organizației internaționale a francofoniei, Premiul celor 5 continente ale Francofoniei recompensează „un text de ficțiune (roman, povestire, nuvelă) al unui scriitor care relevă o experiență culturală specifică, care îmbogățește limba franceză” și dorește să „pună în valoare diversitatea culturală și editorială a limbii franceze pe cele cinci continente”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu