Închide

Sare în apărarea Catedralei Mântuirii Neamului. Președintele Academiei Române explică importanța bisericii

ActualitateCulturăEducaţieTop News by Actual de Cluj - nov. 06, 2018 1 489

Toate relele pe care le atribuim României nu au fost cauzate de biserică, arată președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat Ziarului Lumina, pe tema proiectului Catedralei Mântuirii Neamului.  „Analfabetismul funcțional, plecarea medicilor nu se datorează prea multor biserici”, a afirmat istoricul clujean, subliniind totodată poiectul Catedralei Mânturirii Neamului nu face decât să „să ne așeze în rând cu lumea”:

„Acum, la un secol de la Marea Unire, la aproape un secol de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie și la aproape un secol și jumătate de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, construirea Catedralei Naționale încununează o întreagă lucrare a poporului român asupra lui însuși și ne așază în rând cu lumea. Catedrala lucrează cu mijloacele sale sacre, ca și școlile și spitalele cu mijloacele lor lumești, la educarea și păstrarea în stare bună a acestui popor”.

„Catedrala este simbolul unității noastre istorice întru credință și întru țară. Catedrala nu jignește pe nimeni și nu este ridicată împotriva nimănui! Catedrala este pentru noi toți și înseamnă numai iubire și bunătate, îndreptate deopotrivă către Dumnezeu și către oameni. Catedrala noastră preamărește Ortodoxia, în sensul de dreaptă credință în Dumnezeu, dar îi recunoaște pe toți fiii acestui ­neam, indiferent de felul în care se roagă Domnului, și-i cheamă să fie laolaltă. Eu cred că planul Domnului a fost acesta: să izbutim marea lucrare în Anul Centenarului Marii Uniri, ca să putem, peste alte centenare de la înfăptuirea actului sublim din 1918, să dovedim vrednicia unui popor creștin situat la Dunăre și în Carpați”, a adăugat președintele Academiei Române.

În opinia sa noi, românii au prostul obicei de a se autoflagela, de a se nimicnici singuri, „dar Domnul nu ne lasă, atunci când se cuvine să fie așa, să ne pierdem cumpătul și ne conduce și spre gesturi de glorie. Și apoi, la români există credința că nici o operă durabilă nu se poate face fără mare sacrificiu, precum grăiește legenda meșterului Manole, legată de zidirea altei catedrale, sfințită în prezența altui patriarh ecumenic, acum mai bine de jumătate de mileniu. Așa ne-a fost nouă rânduit, ca abia după mai bine de cinci secole să repetăm pe alte coordonate gestul sublim, închinând imn de mărire Împăratului ceresc. Se poate ca, în marea lui înțelepciune, Mântuitorul să fi împlinit opera abia acum, fiindcă acum se va fi împlinit sorocul sacrificiilor noastre”.

Cu privire la argumentele că școlile și spitalele sunt mai necesare României decât catedralele, Ioan Aurel Pop a subliniat următoarele: „Pe mine, ca istoric, denigrările și cârtirile acestea nu mă miră prea tare: toate marile construcții laice și religioase ale omenirii care ne încântă astăzi au fost contestate la vremea lor. Cei care contrapun catedrala altor construcții (instituții) nu sunt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sunt cele ale trupului, ci ale sufletului. Vindecarea odras­lelor umane de ignoranța minții (întunecimea) și de bolile trupești (suferința fizică) nu se face numai în școlile instituționalizate de stat sau numai în spitalele slujite de medici, ci și în biserici. Chiar și filosofii greci precreștini știau că vindecarea trupului fără lucrarea asupra sufletului este înșelătoare, neputincioasă și sortită eșecului. Nu din pricina catedralei nu avem noi școli și spitale destule, ci din alte pricini. Ba, aș spune că nu lipsa de școli și spitale este necazul nostru cel mare acum, ci golirea lor de profesori, de elevi suficienți și de medici”.

Un comentariu

  1. mda…. interesant cum tovarasu apara biserica ciorditoare de bani in detrimentul institutiei pe care o conduce…
    unde ii gasim nene pe astia?!
    nu era ceva in biblie despre umilinta si neimportanta vvalorilor materiale ipocritilor!?

Scrie un comentariu