Un dirijor brazilian a câștigat Premiul I la Concursul Internațional „Gheorghe Dima” de la Cluj / Va dirija Corul Filarmonicii „Transilvania”
Cultură by Dan Andrei - oct. 27, 2026 0 9
Dirijorul și tenorul brazilian Fabio Lahass a câștigat Premiul I la secțiunea Dirijat coral a Concursului Internațional „Gheorghe Dima”, organizat la Cluj-Napoca. Premiul îi aduce un câștig de 18.500 de lei brut și invitații de a dirija două coruri filarmonice din România în stagiunea 2027-2028.
Premiile celei de-a XXI-a ediții a concursului au fost decernate duminică, 25 octombrie, după concertul finaliștilor, în cadrul Galei Laureaților organizate în Amfiteatrul „Cornel Țăranu” al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Fabio Lahass este stabilit la Viena, unde studiază dirijat coral și orchestral la Universitatea de Muzică și Arte Interpretative. Acesta dirijează Gospel Power Choir Vienna și cântă ca tenor în Arnold Schoenberg Chor și Bachchor Salzburg.
Pe lângă premiul în bani, câștigătorul va avea ocazia să dirijeze Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj și Corul Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, în stagiunea 2027-2028.
Locul al doilea a fost câștigat de germanul Jean-Philippe Apel, director artistic al trei coruri de cameră din Germania. Premiul al treilea i-a revenit letonei Laura Ozolina, artistă a Corului de Stat al Letoniei și dirijoare a corului mixt „Veja balss”.

Juriul a acordat și două Premii Speciale „Gheorghe Dima”, muzicienilor Florence Price și Jakob Wolfes. Price este dirijoare în Marea Britanie, finalistă a London International Choral Conducting Competition din 2024, în timp ce Wolfes este director muzical al Citykirche Zürich din 2025.
Tineri dirijori din peste 15 țări, la Cluj
Concursul s-a desfășurat în perioada 22-26 octombrie și a reunit tineri dirijori din peste 15 țări. Participanții au lucrat cu soliști și cu întregul Cor al Filarmonicii de Stat „Transilvania”, pregătit de Cornel Groza. Juriul a fost prezidat de profesorul universitar Cornel Groza și a inclus profesori de la instituții muzicale precum Royal Academy of Music din Londra, Universitatea de Muzică și Arte Interpretative din Viena, Academia Sibelius din Helsinki și Academia Regală de Muzică din Aarhus, alături de reprezentanți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. ”Finala a arătat cât de puternică este noua generație de dirijori corali: cinci muzicieni formați în școli și tradiții diferite au lucrat la cel mai înalt nivel cu un ansamblu profesionist precum Corul Filarmonicii «Transilvania». Concursul «Gheorghe Dima» continuă și după gală, prin concertele pe care le deschide laureaților”, a declarat conferențiarul Mihaela Cesa-Goje, directoarea concursului.
Concursul Internațional „Gheorghe Dima” a fost fondat în 1984 de prof. univ. dr. Ninuca Oșanu-Pop și este organizat de Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Filarmonica de Stat „Transilvania”, Filarmonica de Stat Târgu Mureș și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”.
Foto George Moldovan / Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”
