Închide

O violonistă și un pianist scot la lumină lucrări semnate de cunoscutul pianist Dinu Lipatti cu concert la Muzeul Etnografic

Cultură by Actual de Cluj - nov. 03, 2018 0 146

O violonistă și un pianist fac concert la muzeul etnografic din Cluj-Napoca, cu compoziții create de Dinu Lipatti.

În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa și-au propus realizarea unui important proiect de restituire a unor lucrări semnate de una dintre cele mai importante personalități ale muzicii universale – Dinu Lipatti. Deși a rămas în memoria universală ca unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, la aproape 70 de ani de la trecerea sa în neființă activitatea sa componistică este încă relativ necunoscută și mai ales neaccesibilă publicului larg, astfel că tinerii muzicieni Diana Jipa și Ștefan Doniga și-au asumat scoaterea la lumină a unor lucrări semnate de celebrul pianist român, multe dintre ele aflate la o primă înregistrare în studio.

Proiectul a fost structurat în trei etape, mai întâi înregistrarea discului „Dinu Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră”, realizarea unui turneu național de lansări și recitaluri în șase orașe din România în perioada 29 octombrie – 6 noiembrie, e vorba de Brăila, Giurgiu, Focșani, Cluj-Napoca, Satu Mare și București și, în fine, o campanie de distribuire a 500 de exemplare ale CD-ului în licee, școli de muzică, biblioteci și centre culturale. Repertoriul concertului cuprinde lucrările muzicale aflate pe CD – Compozițiile Micului Dinu, Sonatina pentru vioară și pian, Nocturna pe o temă moldovenească, Nocturna în fa diez minor, Introducere și Allegro, Sonatina pentru mâna stângă, Preludiu la ,,Mica Suită” și Marșul lui Henri.

Dinu Lipatti figurează în topul celor mai importanți pianişti ai tuturor timpurilor, clasament realizat de prestigioasa Revistă BBC Music Magazine. Concertul de mâine are loc la ora 17 la sediul central al muzeului de pe strada Memorandumului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu