Închide

Scos din nou de la naftalină după decenii, proiectul Tarnița – Lăpuștești de lângă Cluj avansează – pe hârtie, după cum anunță Ministerul Energiei

EconomieTop News by Actual de Cluj - aug. 25, 2023 0 292

Scos din nou de la naftalină după decenii, proiectul Tarnița – Lăpuștești de lângă Cluj avansează – pe hârtie, după cum anunță Ministerul Energiei.

Astfel, în septembrie SAPE, Ministerul Energiei și Hidroelectrica vor redacta ”caietul de sarcini privind întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiții”, după cum anunță ministerul. E vorba de construcția unei centrale electrice cu acumulare prin pompaj Tarnița – Lăpuștești despre care se vorbește de pe vremea comuniștilor.
Pentru anunțul lansat pe 1 august privind cercetarea de piață pentru stabilirea valorii estimate, respectiv a prețului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două etape, documentele necesare, identificarea prestatorilor cu experiență în întocmirea documentațiilor, în prestarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, a existat interes internațional, anunță ministerul. ”Datorită acestui interes, așa cum reiese din numărul de scrisori și oferte neangajante pe care SAPE le-a primit de la diverse companii și organizații din întreaga lume, inclusiv Coreea de Sud, Spania și Germania, termenul de depunere a ofertelor neangajante a fost prelungit cu două săptămâni, până pe 22 august”.
În cadrul cercetării de piață, au fost depuse 13 oferte neangajante pentru realizarea proiectului Tarnița – Lăpuștești. Ele vor fi analizate de SAPE, urmând ca în luna septembrie să se treacă la următoarea etapă.

Construcţia centralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti e estimată să coste peste 1,45 miliarde de euro. Hidrocentrala va avea o capacitate instalată de 1000 de megawaţi şi o capacitate a bazinului de 10 milioane de metri cubi de apă.

Varianta construirii hidrocentralei datează încă de acum aproape o jumătate de secol, din 1975, când Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice a elaborat studiile de amplasament şi de schemă pentru construirea unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, în România. Dintre cele 17 locaţii favorabile reţinute după cercetări, în  1988 opţiunile s-au restrţns pentru bazinul Someşului Cald. Cea mai favorabilă variantă din punct de vedere hidrologic şi geologic a fost cosniderat lacul de acumulare Tarniţa.

Citește și:

Ministrul Energiei: proiectul de la hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești e unul ”de demnitate națională ” și ”îl vom face”, după decenii în care s-a discutat de acesta, încă din vremea comunismului

Nici un comentariu

Scrie un comentariu