Închide

Școală inaugurată în Florești. Poate găzdui 900 de elevi, iar de anul viitor va avea și clase de liceu

ActualitateTop News by Catalin Suciu - sept. 07, 2019 1 455

Administrația din Florești a anunțat inaguruarea unei şcoali care dispune de laboratoare, spaţii anexe pentru laboratoare, cabinet medical cu sală de tratamente, sală de festivităţi, cabinet informatică, bibliotecă – sală de lectură, informează mediafax.ro.

Potrivit reprezentanților locali, ar fi prima școală construită de la zero după 1990 în comună, investiţia ridicându-se la 9,7 milioane de lei, din fonduri asigurate de la bugetul local. Şcoala are o capacitate de 900 de elevi şi este dotată cu laboratoare, spaţii anexe pentru laboratoare, cabinet medical cu sală de tratamente, sală de festivităţi, cabinet informatică, bibliotecă – sală de lectură, depozite material didactic, arhivă, oficiu. De asemenea, şcoala are un un teren de tenis de câmp şi teren de baschet, cu instalaţie de nocturnă, plus o curte pentru recreere.

Potrivit oficialilor, anul acesta noua şcoală va găzdui cursuri din ciclul primar, iar începând de anul viitor va avea clase de la a I-a la a XII-a, cu două clase de liceu, una de real şi una de uman.

Lucrările la şcoală au început în anul 2014.

Comuna Floreşti de lângă Cluj-Napoca este cea mai mare din România, având peste 40.000 de locuitori.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.