Închide

Scandal în breasla avocaților clujeni, se lasă cu acuze și demisii. ”E prima dată în istorie”

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 17, 2020 0 818

Scandal în breasla avocaților clujeni, se lasă cu acuze și demisii după examenul de absolvire organizat în urmă cu două zile pentru avocații stagiari. Avocatul Mircea Pop și-a dat demisia din calitatea de reprezentant al Baroului Cluj în Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, centrul Cluj, unde ocupă și funcția de director adjunct încă de la înființarea centrului teritorial.

Acesta și-a anunțat demisia astăzi și acuză o ”situație de neacceptat” în care se află acum avocații stagiari, după examenul din urmă cu două zile, unde mai aproape 1 din 5 întrebări nu avea niciun răspuns corect, deși întrebările sunt grilă, iar alte întrebări au indusi în eroare, fiind, spune el, formulate alambicat și complicat.

”Pentru colegii mei, avocații din Baroul Cluj: azi am renunțat la calitatea mea de reprezentant al Baroului Cluj în INPPA Centrul Teritorial Cluj și mi-am dat demisia din funcția de director executiv adjunct al aceluiași Centru. Lipsa de reacție a conducerii acestui Centru, precum și a conducerii Baroului Cluj, față de modul de organizare a examenului de absolvire INPPA sesiunea noiembrie 2020, sunt incompatibile cu modul meu de a înțelege apărarea avocaților stagiari, aflați acum într-o situație de neacceptat. Dacă organele reprezentative ale avocaților nu îi apără in momente dificile, cine sa îi apere? Rămân alături de avocați și de apărarea lor, așa cum am făcut-o întotdeauna. Susțin viitorul avocaturii, reprezentat de cei aflați la începuturile profesiei”, este anunțul făcut de Pop.

Avocatul a explicat pentru actualdecluj.ro: 

pe lângă faptul că au fost afectați de modul de organizare foarte mulți avocați datorită modului de formulare a subiectelor, nu apreciez greutatea sau caracterul mai facil al examenului, examenul trebuie să fie examen, dar modul de formulare a subiectelor a indus în eroare foarte mulți candidați, fiind subiecte formulate alambicat și foarte complicat. Eu apreciez că nu s-a urmărit verificarea cunoștințelor acestora, ci punerea lor în dificultate. Este prima dată în istoria examenelor de absolvire când din 50 de subiecte 9 nu au nici un răspuns corect. Orice răspuns are trei variante, 9 subiecte nu aveau niciun răspuns corect.

Mă așteptam ca față de situația asta conducerea INPPA Cluj să ia o poziție într-un fel sau altul, să-și exprime părerea, cu atât mai mult cu cât, cred că ați observat și dvs., avocații stagiari care au participat la examen au fost nemulțumiți și și-au manifestat nemulțumirea. O conducere a Baroului sau INPPA – centrul teritorial trebuia să facă ceva, să ia o poziție”.

Examenul de absolvire al INPPA pentru avocații stagiari a avut loc la Cluj în 15 septembrie, în urmă cu două zile. Examenul e organizat de structura centrală a INPPA și de centrele teritoriale, cu sprijinul barourilor arondate, în București, Brașov, Craiova, Cluj, Galați, Iași și Timișoara.

Citește și:

 

Clujul e fabrică de avocați; cum a ajuns Baroul Cluj cel mai mare din provincie, la mare distanță de restul

Nici un comentariu

Scrie un comentariu