Închide

Sătui să intervină la zeci de incendii de vegetație în fiecare primăvară, pompierii din Cluj fac un apel după ce în doar trei zile au trebuit să intervină la nu mai puțin de 50 de incendii de vegetație

ActualitateTop News by Actual de Cluj - mart. 14, 2022 0 492

Sătui să intervină la zeci de incendii de vegetație în fiecare primăvară, pompierii din Cluj fac un apel după ce în doar trei zile au trebuit să intervină la nu mai puțin de 50 de incendii de vegetație uscată în tot județul.

”Asistăm la o creștere a numărului de intervenții de acest fel, iar numeroase incendii au mistuit suprafețe considerabile”, arată purtătorul de cuvânt al pompierilor clujeni, Andrei Biriș. Spre exemplu, Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca a fost solicitat vineri seara să lichideze un incendiu de vegetație în localitatea Gădălin din comuna Jucu, ce a cuprins nu mai puțin de 150 de hectare de vegetație.
Majoritatea incendiilor de vegetație au drept cauză probabilă utilizarea focului deschis de către persoane care rămân neidentificate. Există reguli pentru arderea miriștilor, vegetației uscate şi resturilor vegetale – numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu