Închide

S-a stins din viață cunoscutul umorist Cornel Udrea

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 11, 2024 0 138

În noaptea de 10 spre 11 aprilie, a murit cunoscutul umorist, dramaturg și jurnalist radio Cornel Udrea.

A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj, promoția 1964. Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1969. La un an de la terminarea facultății, lucrează ca redactor la Radio Cluj. Vreme de mai multe decenii, Cornel Udrea s-a identificat cu mai multe emisiuni emblematice pentru Radio Cluj, care a anunțat decesul în această dimineață. Amintim doar „Umorul de la A la Z” și „Radioduminica”. De asemenea, a realizat transmisiuni sportive și zeci de spectacole cu public.

Scriitorul Cornel Udrea a debutat în editorial în 1972, cu un volum de poezii, „Iasomia”. Volumul „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, apărut în 1979, de atunci în nu mai puțin de 16 ediții. În urmă cu două săptămâni, în 20 martie, Radio Cluj a găzduit un eveniment aniversar, la împlinirea a 70 de ani de existență, conceput de către Cornel Udrea.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu