Închide

S-a spart canalizarea în Florești, au spart carosabilul pe cel mai aglomerat drum din țară

Administrație by Actual de Cluj - ian. 29, 2018 0 2058

Canalizarea din Florești s-a rupt în această dimineață după ce s-a înfundat cu diverse blocuri de beton și alte asemenea, aruncate de floreșteni; a trebuit spart carosabilul, ceea ce a dus la îngreunarea circulației pe deja cel mai aglomerat drum din țară, DN1 între Florești și Cluj-Napoca.
Canalizarea din cea mai mare comună din țară, Florești, s-a spart în această dimineață; la fața locului au venit echipele Companiei de Apă „Someș”, care au fost nevoite să spargă carosabilul pentru a remedia avaria. În canalizare, muncitorii au găsit blocuri de beton și textile semiputrezite. Lucrările sunt așteptate să dureze toată ziua sau până mâine, timp în care traficul e dirijat parțial pe drumul din zona de nord a DN1, spre cartierul Grigorescu. „În Florești din păcate astfel de situații sunt obișnuite”, oftează purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă „Someș”, Lucian Croitoru – nu mai devreme de săptămâna trecută angajații companiei au găsit un bloc de asfalt turnat în canalizare, ce s-a solidificat în tuburile acesteia, iar în urmă cu ceva vreme, tot în Florești, au găsit și o anvelopă aruncată în canalizare, după ce în prealabil a fost îndoită și legată cu o ață ce ulterior a putrezit și a permis anvelopei să se redeschidă în conductă. „Intervenții pe strada Principală, pe Avram Iancu, sunt cotidiene”, spune el. „Azi a trebuit să spargem carosabilul pentru că nu avem altă modalitate de acces”. Lucrările sunt estimate să mai dureze până la trei ore.

Citește și:

Bloc de beton aruncat în canalizare, în Florești. “Deducem că s-a vărsat în canal beton proaspăt, care s-a solidificat ulterior”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu