Închide

S-a scos la licitație integral proiectarea liniei de tren care leagă Clujul de Moldova

Economie by Actual de Cluj - apr. 04, 2021 0 315

Compania CFR Infrastructură a scos la licitaţie proiectarea ultimilor 106 kilometri de pe linia de tren Cluj Napoca- Suceava (secțiunea Ilva Mică-Pojorâta), scrie Economedia.ro. Astfel, toate cele trei secţiuni ale liniei Apahida – Suceava sunt acum scoase la licitaţie pentru realizarea documentaţiei tehnice, adică Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic. Calea ferată care asigură legătura dintre Transilvania şi Moldova are o lungime de peste 300 de kilometri. Linia de tren dintre Cluj Napoca şi Suceava prezintă uzură şi degradări accentuate, instalaţiile sunt vechi iar clădirile şi peroanele necesită lucrări de reparaţii şi modernizare. După predarea documentaţiei tehnice vor fi lansate licitaţiile de execuţie care vor permite creşterea vitezei de circulaţie la 160 de km/h pentru trenurile de călători respectiv 120 km/h pentru cele de marfă, potrivit CFR Infrastructură.

Valoarea licitaţiilor pentru cele trei secţiuni feroviare Apahida – Ilva Mică ( 119 km.), Ilva Mică- Pojorâta (106 km.) respectiv Pojorâta – Suceava (85 km.) este de aprox. 150 de milioane de lei iar termenul de realizare este de 23 de luni. Această linie face parte din reţeaua europeană TEN – T şi asigură legătura între două coridoare europene a anunţat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Adrian Covăsnianu.

 

Citește articolul integral pe Economedia.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu