Închide

S-a dat ordinul de începere a proiectării pentru tronsonului 2 al Centurii Metropolitane, peste 23 de kilometri de traseu cu 4 benzi, plus 17 kilometri de drumuri de legătură/Constructorul e prins încă pe șantierul din Cluj a drumului expres Tureni care va fi gata abia la finalul lunii iulie

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 06, 2025 0 2282

daniel scrutu dimex cu oficialii din cluj la tureni santier drum expres

Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare pentru Centura Metropolitană a Clujului, tronsonul 2, a fost dat pentru data de 23 iunie, a anunțat primarul Emil Boc. Potrivit unui video postat pe rețelele de socializare de către primar, proiectarea vizează 19 sectoare iar primul termen de finalizare pentru 9 dintre acestea va fi peste 5 luni de zile, adică în noiembrie 2025.

Primarul a mai spus în respectivul fimuleț că se lucrează la exproprieri care „sunt multe și scumpe, costră peste 200 de milioane de euro” dar și la pregătirea datelor tehnice pentru eliberarea autorizației de construire.

„Ne ținem de treabă și vă informăm în permanență”, a mai spus primarul.

Contractul pentru tronsonul 2 al Centurii Metropolitane a fost semnat la București la Ministerul Transporturilor în 12 mai. Primarul a spus atunci că valoarea contractului (proiectare și execuție) pe care Primăria, Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere l-a semnat cu compania Dimex 2000 (reprezentată de Ioan Scurtu) este de 1,1 miliarde de euro și acoperă proiectarea și execuția a 24 de kilometri de centură plus circa 21 de kilometri de drumuri de legătură.

Potrivit oficialilor, proiectarea va dura un an de zile iar execuția 3 ani de zile.

Managerul de proiect este directorul tehnic din Primăria Cluj, Virgil Porutițiu, după cum primarul Emil Boc a ținut să spună la București.

Într-o asociere cu firme din Bulgaria și Muntenegru constructorul bistrițean Dimex 2000, cel care lucrează și la drumul expres Tureni care leagă Turda la Autostrada Transilvania, a depus singura ofertă la licitația pentru Centura Metropolitană a Clujului. Oferta a fost mai mare cu peste 10% din valoarea de licitație, motiv pentru care Primăria a actualizat indicatorii tehnico-economici ai proiectului pentru a putea adjudeca contractul, decizie aprobată și de Ministerul Transporturilor.

Lotul 2 al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca este format, după cum a informat Primăria într-o postare pe pagina primarului Emil Boc, din 23,67 km de drum național nou, construit la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens), la care se adaugă aproximativ 17 km de drumuri de legătură și se va desfășura între Nodul Florești, Nodul Calea Turzii și Nodul care asigură conexiunea cu Varianta Ocolitoare Cluj Est. Drumurile de legătură vor permite conexiunea noului sector de Centură cu localitățile din zona periurbană a Municipiului Cluj-Napoca, printre care și Comuna Florești.

Pe traseu vor fi construite inclusiv:
– 5 tuneluri în lungime totală de aproape 2 km, 14 noduri rutiere (din care 6 vor fi finanțate de Primărie); (Tronsonul 2 începe în zona nodului 5 – Florești și are o lungime de 9,6 km iar tronsonul 3 începe la nodul 10 – în Feleac în zona intersecției cu DN1 / Calea Turzii și are o lungime de 14 km)
– 1 pod peste râul Becaș,
– piste de biciclete cu o lungime totală de 30,35 km;
– 1 Centru întreținere și Coordonare (CIC);
– 1 Spațiu Servicii, care va permite ulterior inclusiv construcția unor spații comerciale, în baza unor contracte de concesiune;
– 2 Parcări de Scurtă Durată.

Detalii despre exproprierile de pe acest sector, exproprieri care sunt în stadiul de angajare a firmei care să se ocupe de acte – Licitație de peste 10 milioane de lei pentru angajarea unui consultant care să realizeze documentația de expropriere pentru Centura Metropolitană/Procedura are clauză suspensivă și depinde de obținerea finanțării

Dimex nu va termina drumul expres Tureni din Cluj la termenul anunțat

Drumul Expres Tureni care va face legătura între Autostrada A3 (zona Turda) și Drumul Național DN1 (zona Tureni) și la care lucrează DIMEX-2000 Company nu va fi gata în luna lunie așa cum anunțau anul trecut oficialiii Clujului, când lucrarea trebuia finalizată dar termenul contractual a mai fost prelungit cu încă 6 luni.
În cadrul unei vizite pe șantier făcută de prefectul Clujului, Maria Forna, constructorul Dimex 2000, prin Daniel Scurtu, administratorul companiei, a informat că partea carosabilă a drumului va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie 2025.
Ce cuprinde drumul expres de la Tureni
 Lungimea principală a drumului expres: 5 km.
 Bretele de legătură la nodurile rutiere de pe DN1 și A3: 10 km
 Bretea Gilău – Tureni: 1.487 m
 Bretea Tureni – Turda: 1.052 m
 Bretea Turda – Tureni: 1.297 m
 Bretea Tureni – Gilău: 1.189 m
 Lungimea totală a bretelelor la nodul cu A3 este de 5,025 km.
 Profilul drumului expres: Două benzi de circulație pe sens (cu o lățime de 3,5 metri fiecare), acostamente de 2,25 metri și un spațiu median de 3 metri, echipat cu separatoare de sens.
Totodată, proiectul include un total de 7 poduri și viaducte.
Detalii Financiare și de Execuție
* Valoarea contractului: 562,61 milioane lei (fără TVA)
* Finanțare: Asigurată prin Programul Transport 2021-2027
* Constructor: Asocierea de constructori români și spanioli condusă de Dimex 2000 SRL
* Termen estimat de finalizare: Partea carosabilă a drumului expres va fi finalizată și dată în folosință la 1 iulie 2025, în timp ce lucrările adiacente vor continua până la 25 iulie.
FOTO Cover – 3 iunie – șantierul drumului expres Tureni – Ileana Colosvari, viceprimarul Comunei Tureni, prefect Maria Forna, Eugen Cecan, Directorul Regional al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Daniel Scurtu (adm Dimex-2000 Company), sursa Facebook/Instituția Prefectului Județul Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu