Ruina școlii abandonate de decenii din cel mai mare cartier din Cluj

ActualitateEducaţieTop News by Mihai Prodan - mart. 07, 2026 4 16509

În cartierul mare cât un oraș, cel mai mare din Cluj și printre cele mai mari din România, unde locurile în școli sunt limitate, de decenii ruina unei școli zace părăginită; nu poate fi deschisă, nici folosită, decât foarte rar, la alegeri. Aflăm că, acum în patrimoniul televiziunii publice, nu sunt semne de mai bine, deși TVR a primit un milion de euro pentru renovare; contractul nu poate fi semnat, deja de trei ani, din motive de eligibilitate pe care le aflați mai jos.

În perioada în care cartierul Mănăștur se dezvolta ca zonă rezidențială a municipiului Cluj-Napoca, aici a funcționat o unitate de învățământ cunoscută ca Școala Generală nr. 6, destinată copiilor din zonele adiacente. Clădirea a servit generații de elevi ca școală de cartier, conectând comunitatea la sistemul educațional local și oferind servicii de învățământ primar și gimnazial pentru familiile din jur. Structura și amplasamentul ei făceau parte dintr-un peisaj urban în transformare, tipic pentru Mănăștur, care a evoluat semnificativ în ultimele decenii.

Mai jos harta ansamblului imobiliar ce includea această școală – e Mănăștur II/1, adică strada Clăbucet și aleile din apropiere, premiat în anii ’70 de Uniunea Arhitecților. Imaginea e publicată în volumul ”Cluj-Napoca în 50 de ani de proiecte”. Încercuirea ne aparține.

Cele două ansambluri imobiliare, Mănăștur II / 1 – strada Clăbucet și II/2 – Mehedinți, aveau în plan două școli. Pe Mehedinți aceasta funcționează și acum, cu clădiri pentru ambele cicluri – primar și gimnazial – pe aleile Moldoveanu și Retezat care o intersectează.

Iată cum descria autorul Emaniol Tudose cele două ansambluri, în volumul amintit:

Era după un curs pe care l-am predat studenților de la Arhitectura din Cluj-Napoca în prima
ei existenţa. Era despre influenţa spațiului neconstruit asupra individului. Era despre crearea
individualității fiecărui ansamblu de locuit. Era vorba despre contracararea depersonalizării individului, dată de tipizarea apartamentelor, prin crearea elementelor de identitate, găsirea nucleelor
de coagulare înspre trezirea ataşamentului față de o zonă, zona de obârşie. Nu mai puteam opera
cu „satul în care m-am născut”. Acestea au fost o parte din elementele primare de la care am plecat
în proiectarea cartierului de locuinţe Mănăştur II-1. A fost, cel puţin în România, o primă încercare
de a depăşi urbanismul “la teu și echer”, introdus la noi prin şcoala sovietică de urbanism. În plus,
în proiect au mai fost luate în considerare o sumă importantă de elemente „tehnice” ale urbanismului clasic:
– circulaţia auto majoră era scoasă în afara cartierului;
– în baza studiilor pe machetele terenului existent – 1:1000 – a rezultat posibilitatea
organizării spaţiului, având ca axă ordonatoare, ca linie de forţă creatoare de unicitate, acel cunoscut „S”:
-„S”-ul a rezultat nu a fost o creaţie grafică formală, a fost o rezultantă a studiilor;
practic, toate dotările au fost amplasate în lungul unei importante zone pietonale, determinate de spaţiile comerciale, prestări servicii şi alimentație publică, cu un acces major către zona distinctă destinată copiilor, elevilor şi tinerilor (cu creşe, grădinițe, şcoli, terenuri de joacă şi sport volei, baschet, tenis, fotbal, precum şi pistele speciale pentru schi, săniuţe, biciclete, patine cu
rotile ş.a.);
– au fost prevăzute 3 garaje cu 500 locuri fiecare, plus parcajele de la sol;
– o noutate absolută a constituit-o încercarea de a diminua efectul de reverberaţie dintre blocurile dispuse paralel, prin dispunerea acestora cu o deviaţie de la paralelism cu circa 12° – 15°. А fost o interesantă colaborare cu Atelierul de Acustică a Institutului de Proiectare din acei ani. A fost „hazlie” situaţia în care, pe şantier, constructorii au „îndreptat”, pe cât au putut, blocurile, pentru a le fi mai uşor cu macaraua. Lucrul acesta 1-am remarcat, din păcate, după terminarea-recepţionarea ansamblului.

Dar cea mai drăgălaşă poveste legată de acest cartier este cea a celor patru blocuri P+10
etaje, cu care urma să se finalizeze (spre vest) cartierul. Eram tânăr, entuziast şi total sub influenţa
muzicii lui Beethoven. Muzica aceasta, aşa cum eu o înţelegeam, amplă, maiestuoasă, viguroasă,
îmi venea ca o mănuşă. Era în consens cu ceea ce gândeam despre urbanism. Şi aşa am vrut să
termin cartierul, către valea Sf. Ioan, cu dispunerea celor patru blocuri pe leitmotivul din simfonia
a V-a: pam, pam, pam, PAM! Urmarea a fost că ani de zile ciocăneam la uşi pe acelaşi leitmotiv:
cioc, cioc, cioc, CIOC!

Şi dacă cele patru unități, blocuri etc., erau o terminaţie logică prin diluarea către Sf. Ioan a
masivității cartierului cu transparenţe către pădure pentru privitorul dinspre nord către sud, ce a
urmat a fost coşmăresc. În timp, cele patru au devenit opt, pentru ca în finalul îndesirilor să ajungă
doisprezece şi leitmotivul să se transforme în hodoronca, tronca, tronca…

Dar câte n-au mai fost… Un fost director a anulat pietonalul. Ca să-şi pună şi el un bloc care
să se „vadă” (era, de altfel, o idee, în sine lăudabilă, de a construi apartamente cu partiu flexibil).
Pe urmă alte îndesiri au înlocuit blocul cu 22 etaje şi spațiile comerciale cu banale blocuri cu P+4
etaje, pe urmă altele şi altele şi, în cele din urmă, acum, un garaj cu care nu sunt de acord chiar
dacă… Căci aşa se scrie istoria. Istoria asta a noastră, a urbaniştilor. În locul garajelor s-au făcut
blocuri:
– în sud, sub pădure, pe amplasamentul unuia din garaje s-au construit 3 blocuri cu garsoniere (176 garsoniere x 3 = 528 garsoniere de 18 mp camera);
– înspre est s-a construit blocul P+10 cu cinematograf la parter;
– în vest în loc de garajul colectiv cu 500 locuri s-au „construit” 70-80 de garaje individuale.
Altele:
– în zona verde de delimitare a cartierului față de circulația majoră, au mai apărut blocuri cu
P+4 etaje cu parter commercial;
– pe urmă o biserică a ocupat parcarea de intrare în cartier;
– cele şapte blocuri radiale ale ramurii sudice a „S”-ului au devenit prin îndesire înşiruite şi
10 blocuri, în loc de 7, transformând suita de blocuri din „S” din 5+7 (cu toată încărcătura de
poveste a numerologiei, 5+7=12) în ceva, cel puţin din punctul meu de vedere, amorf.

---

La începutul anilor 2000, odată cu scăderea numărului de elevi și reorganizarea resurselor educaționale, Primăria Cluj-Napoca a decis desființarea Școlii nr. 6 și cedarea clădirii către TVR Cluj în anul 2006, într-un schimb cu imobilul Casinoului din Parcul Central.

Această tranzacție, deși gândită ca o optimizare a patrimoniului public, a generat controverse și a dus la transformarea clădirii dintr-un spațiu activ de educație într-un imobil nefolosit. După preluare, TVR Cluj nu a utilizat spațiul pentru activități permanente, iar clădirea a început să se degradeze treptat, fiind folosită ocazional doar ca secție de votare la alegeri.
În ultimii ani, fostul teren școlar și clădirea au devenit subiect de discuții publice: curtea școlii a fost retrocedată parțial prin instanță și apoi terenul a fost scos la vânzare, ceea ce a trezit nemulțumirea locuitorilor cartierului. Comunitatea locală și diverse grupuri civice au solicitat autorităților locale să preia terenul și să îl folosească pentru nevoile actuale — de exemplu pentru o nouă școală, creșă sau grădiniță — argumentând că Mănășturul se confruntă cu lipsa spațiilor educaționale și cu suprasolicitarea unităților școlare existente.

Imobilul, situat în Cluj-Napoca, pe aleea Meziad, este singura clădire aflată în proprietatea Televiziunii Române. În urmă cu trei ani televiziunea publică anunța că imobilul va beneficia de lucrări de reabilitare termică, un prim pas pentru amenajarea noului sediu al Studioului Teritorial TVR Cluj. De atunci, însă, nu s-a întâmplat nimic. Am solicitat lămuriri de la televiziunea publică, într-o solicitare în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public.

Iată răspunsul:

”Investiția pentru reabilitarea energetică a clădirii mai sus menționate a fost aprobată inițial de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, însă, ulterior, instituția abilitată să încheie contractul cu SRTv a respins finanțarea, invocând neîndeplinirea unor criterii de eligibilitate de către solicitant. Mai exact, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a considerat că SRTv nu se încadrează în categoriile de solicitanți eligibili, respectiv autoritățile publice centrale, autoritățile și instituțiile publice locale sau parteneriate între aceste entități.

În prezent, proiectul de reamenajare a clădirii de pe strada Meziad din Cluj-Napoca se află pe lista sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru proiectul depus “ Reamenajare clădire existentă şi construcţia unui studio de televiziune pentru Studioul Teritorial Cluj din cadrul Societăţii Române de Televiziune“, au fost transmise o serie de documente pregătitoare finanţării către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Astfel, Televiziunea Română continuă demersurile necesare pentru a realiza acest proiect prin care să transforme clădirea într-un sediu modern al Studioului Teritorial Cluj”.

---

Practic situația e neschimbată de trei ani. Iată ce aflăm din raportul TVR pe 2023:

Citește și:

Televiziunea publică a obținut un milion de euro pentru reabilitarea clădirii Studioului Teritorial Cluj din Mănăștur

Proiectul pentru construirea unei clinici de imagistică în Mănăștur, Cluj, respins de comisia de urbanism a Primăriei

În încheiere, în cel mai mare cartier din al doilea cel mai mare oraș din România, cu zeci de mii de locuitori și mii de elevi, o fostă școală zace abandonată de nu mai puțin de două decenii – transferată la TVR, aceasta ar urma să devină studio. Pentru locuitorii din Mănăștur, ruina de pe aleea Meziad a devenit aproape invizibilă. În partea opusă a orașului, pe Calea Baciului, o altă fostă școală a fost transformată în cămin pentru vârstnici (aici detalii). Într-un cartier în care mii de copii merg zilnic la școală și în care clasele sunt împărțite pe schimburi din lipsă de spațiu, imaginea unei foste școli lăsate în ruină spune mai mult decât orice statistică despre felul în care sunt gestionate prioritățile orașului. În timp ce nevoia de infrastructură educațională crește de la an la an, cu cartiere fără școli și familii fără locuri în creșe pentru copii, un spațiu care ar putea servi comunitatea rămâne captiv în hârtii, proceduri și promisiuni fără termen.