Închide

Românii au un salariu minim brut peste media din regiune, dar şi cele mai mari taxe

EconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 12, 2018 0 422

Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est. În același timp, are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%, potrivit unei analize Deloitte România. Rata efectivă de taxare se menține cea mai înaltă, 41,5%, și în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, pentru care media regiunii este de 27%. De fapt, la sfârșitul lunii, angajatul român ia cei mai puțini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din țările din regiune.

Analiza Deloitte România, realizată pe baza calculelor furnizate de firmele membre din rețeaua Deloitte, include România, Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Estonia, Lituania și Letonia. În cazul României, a fost luată în calcul valoarea salariului minim brut in valoare de 2.080 de lei, care ar urma să intre în vigoare în decembrie 2018, conform anunțului guvernului.

„Ca urmare a transferului contribuțiilor de asigurări sociale în sarcina angajatului și a majorărilor salariului minim brut, inclusiv cea anunțată pentru 1 decembrie 2018, România a ajuns să depășească media salariului minim brut din regiune, de 421 de euro, surclasând cinci state. În schimb, celelalte 10 țări au rate de taxare efective mai reduse, media fiind de 21%, față de 41,5% în România”, declară Raluca Bontaș, Partener Servicii dedicate angajatorilor globali, Deloitte România.

Salariatul român primește procentual mai puțin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul și contribuțiile la bugetele publice fiind mai ridicate. Ar fi, așadar, de așteptat ca fiscalitatea înaltă să se reflecte și într-o calitate a vieții mai crescută, de vreme ce salariatul investește mai mult în serviciile publice de educație, sănătate, infrastructură etc. Însă, mergând la clasamentele mondiale în acest sens, ele arată contrariul, cheltuielile publice având o eficiență redusă. De exemplu, studiul efectuat de organizația nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, privind Indicele de Progres Social, care măsoară calitatea vieții și bunăstarea cetățenilor, plasează România pe locul 44 din 146 de ţări, în urma tuturor celorlalte state membre UE. Astfel de date ne fac să înțelegem mai ușor fenomenul migrației forței de muncă, precum și nevoia unor măsuri inter-relaționate și care pot inversa această tendință”, spune Raluca Bontaș.

 

Conform analizei citate, salariul minim brut variază în regiune între 500 de euro (Estonia) și 261 de euro (Bulgaria), media fiind 421 de euro. Estonia are cea mai scăzută rată efectivă de taxare a salariului minim, de 4%, urmată de Lituania (10%) și Cehia (14%), iar România, cea mai înaltă rată, de 42%, media fiind 21%. Rata efectivă de taxare a unui salariu brut de 1.000 de euro este cea mai ridicată în România (42%), Ungaria (34%), Letonia (29%) și cea mai redusă în Estonia (13%) Bulgaria (22%), Lituania (23%). România are nivelul cel mai mic de contribuții datorate de angajator (2,25%), media fiind de aproximativ 23% în ambele scenarii.

„Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută. Astfel, România nu arată rău deloc, cu o creștere a salariului mediu brut de aproximativ 41% în ultimii doi ani. Stăm bine și la nivel de regiune. Din păcate însă, dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiași clasament. Asta înseamnă că, la sfârșitul lunii, angajatul român ia cei mai puțini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din țările din regiune. La fel de adevărat este și că, la nivelul angajatorului, costurile sunt de departe cele mai reduse în România, însă ele nu au impact asupra angajatului. Totuși, în ambele situații – raportare la salariu brut și la costul salarial complet – taxele și contribuțiile la sistemele publice din România depășesc semnificativ media regiunii”, explică Monica Țariuc, Senior Manager Consultanță Fiscală, Deloitte România.

 

 

„Chiar și dacă ne raportăm la Serbia și Bulgaria, față de care România are un salariu minim brut semnificativ mai mare (peste 50%), constatăm că, la salariul în mână, avansul se reduce la mai puțin de jumătate”, comentează Monica Țariuc.

 

 În acest context, amintim o cercetare publicată recent şi realizată de Syndex România și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții, care arată cât de departe sunt salariile din România faţă de costurile pentru un nivel de trai decent, după cum subliniază reprezentanţii sindicatelor. O familie de patru persoane are nevoie de 6.752 lei pentru cheltuieli lunare, pentru a asigura „un trai minim decent”, arată calculele specialiștilor care au realizat studiul publicat de Friedrich Ebert Stiftung (FES) România.

Citeşte mai multe aici:

Care sunt cheltuielile lunare pentru un trai minim decent în marile oraşe din România?

 

 

În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna august 2018 a fost de 5011 lei şi cel net de 3038 lei. Câştigul salarial mediu net din luna august 2018 a fost cu 14,3%  mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2017.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.