Închide

Care sunt cheltuielile lunare pentru un trai minim decent în marile oraşe din România?

EconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 01, 2018 1 5547

 

O familie de patru persoane are nevoie de 6.752 lei pentru cheltuieli lunare, pentru a asigura „un trai minim decent”. Așa arată calculele specialiștilor care au realizat studiul publicat de Friedrich Ebert Stiftung (FES) România. Cercetarea realizată de Syndex România și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții arată cât de departe sunt salariile din România faţă de costurile pentru un nivel de trai decent, după cum subliniază reprezentanţii sindicatelor.

Cum s-a realizat studiul

Coșul minim de consum pentru un trai decent este un concept inerent normativ, în alcătuirea căruia nu s-a urmărit identificarea comportamentului actual de consum al populației, ci mai degrabă evaluarea nevoilor reale ale oamenilor, notează autorii studiului. Raportul prezintă în detaliu metodologia de calcul a valorii unui asemenea coș, în baza unei familii de referință de doi adulți salariați și doi copii, din mediul urban. Structura coșului minim de consum pentru un trai decent cuprinde 11 capitole, de la alimentație până la fondul de economii al familiei, însumând în total 226 de itemi. Conținutul coșului a fost stabilit prin coroborarea mai multor surse de informații: interviuri de grup reprezentați ai populației țintă, interviuri cu experți, standarde internaționale, cercetări de piață. Cercetarea de teren a fost realizată în perioada iulie–septembrie 2018, în cinci dintre cele mai dinamice orașe din România din punct de vedere economic și demografic.

Studiul are în vedere cinci mari oraşe din ţară. „Pentru fundamentarea conținutului coșului minim de consum pentru un trai decent am realizat câte patru interviuri de grup în cinci orașe mari ale României: Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara. Am ales orașele cele mai mari și cele mai dinamice din punct de vedere economic și demografic, cu excepția Bucureștiului unde prețurile și veniturile sunt semnificativ peste media națională. Aceste orașe concentrează din ce în ce mai multă activitate economică și din ce în ce mai mulți salariați, ducând în ultimii ani la creșterea accentuată a inegalităților interregionale”, se menţionează în raport. Conform autorilor studiului, scopul acestei selecții este de a defini un coș minim de consum pentru un trai decent, așa cum este înțeles acesta în zonele dinamice, rezultatul putând servi drept etalon pentru reducerea inegalităților socioeconomice și convergența interregională.  „La interviurile de grup au participat câte 8-12 salariați din mai multe sectoare de activitate: administrație publică, învățământ, servicii publice, comerț, industrie, IT, bănci. În fiecare oraș, am avut în vedere realizarea a 3 interviuri de grup cu salariați cu venituri sub medie și un interviu de control, cu salariați cu venituri peste medie”, precizează autorii studiului.

 

Analiza integrală poate fi consultată AICI

 

Ce înseamnă o familie cu „trai decent”?

Conform calculelor specialiştilor, o familie de patru persoane are nevoie de 6.752 lei pentru cheltuieli lunare, dar sumele luate în considerare pot fi adaptate pentru a identifica necesarul lunar şi pentru o familie cu o altfel de structură. Astfel, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și un copil este de 5551 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 4146 lei pe lună, iar coșul minim pentru un trai decent pentru o persoană adultă este de 2552 lei pe lună.

 

Cei mai mulţi bani: pentru Casă

Deloc surprinzător, cea mai mare sumă din venitul lunar al unei familii e necesar pentru locuinţă (1781 lei).

„Studiile recente asupra situației locuirii din România, inclusiv cele care au stat la baza proiectului pentru Strategia Națională a Locuirii, arată de fapt că nevoia de locuințe este foarte mare, în special în orașele care au ajuns în ultimii ani să concentreze din ce în ce 31 mai multă activitate economică. În realitate, costurile lunare foarte mari ale unei rate la bancă fac de multe ori imposibilă achiziționarea unei locuințe și în multe situații duc la achiziționarea de locuințe improprii față de nevoile familiei”, arată studiul.

Chiriile ridicate au un impact mare în special asupra tinerilor, care se văd nevoiți să continue să locuiască cu părinții până la vârste înaintate. „Scumpirile de pe piața imobiliară au redus treptat posibilitatea locuirii independente și decente în special pentru persoanele ajunse la maturitate după prima parte a anilor 2000. Acest lucru este vizibil dacă ținem cont că în România peste 40% din tinerii cu vârstele între 25 și 34 de ani locuiesc cu părinții (42,2% în 2017). Situația este mult mai proastă decât media europeană de doar 28,7%”, arată studiul

Aproape jumătate din populația României (48,4% în 2016) locuiește în condiții de supraaglomerare, „situație semnificativ mai gravă în cazul gospodăriilor compuse din mai mult de o persoană (53,4%) și în special în cazul gospodăriilor care au copii în întreținere — peste două treimi din populația care face parte din gospodării cu copii în întreținere locuiește în condiții de supraaglomerare”, se menţionează în studiul citat.

În prezent, costurile ridicate ale locuințelor în comparaţie cu veniturile forțează familiile să facă compromisuri în ce privește calitatea acestora, prin achiziționarea unor locuințe sub-dimensionate, mai notează autorii studiului. Este vorba mai ales de apartamente de 2 două camere, de cel mult 55 m , echivalent unui grad de confort sub I, situate în zone mărginașe, greu accesibile și de multe ori lipsite de serviciile urbane uzuale.

Cât îi costă pe români accesul la o locuinţă? „Pentru a ajunge la un preț de achiziție am făcut media dintre prețurile mediane pe metru pătrat din cele cinci orașe incluse în cercetarea de fundamentare a coșului minim de consum pentru un trai decent, prețuri publicate în cel mai recent 36 raport al analizeimobiliare.ro. Un apartament de 66 mp, la un preț de 1162 euro pe mp are un preț total de 76 692 euro. Pe lângă avansul de 15%, presupunem o dobândă anuală efectivă (DAE) de 5,81%, egală cu DAE medie publicată de BNR pentru luna iulie 2018. De asemenea, pentru a ajunge la sume lunare cât mai mici, presupunem o durată a creditului de 30 de ani. Conform acestor asumpții, rata lunară calculată este de 383 de euro. La un curs euro / leu de 4,65, rezultă o rată lunară de 1781 lei, care reprezintă costul lunar pentru o locuință minim decentă pentru o familie de doi adulți și doi copii”, arată studiul. Dacă ne referim în mod special la Cluj-Napoca, vom constata că aici accesul la o locuinţă e mult mai problematic, în condiţiile în care preţul pe mp a depăşit cu mult media naţională, trecând de 1500 euro/mp, potrivit rapoartelor imobiliare.

 

Alte cheltuieli din buget. Cât costă educaţia copiilor? 

Bugetul pentru servicii include patru tipuri de cheltuieli: îngrijire personală (tuns pentru bărbați și copii, coafor pentru femei), comunicare (abonamente de telefonie mobilă, internet și televiziune), transport (abonamente de transport public urban), activități de dezvoltare personală pentru adulți (hobby-uri, cursuri de formare, activități sportive etc.).

Bugetul pentru educație „trebuie să permită familiei să asigure copiilor condiții decente de învățare și acces la activități extra-curriculare. Bugetul pentru cultură acoperă cheltuielile necesare pentru activități culturale și artistice”, menţionează autorii studiului.

„Deși învățământul școlar este gratuit în România, în realitate procesul de învățământ implică o serie de costuri inevitabile. Acest fapt a fost invocat de toate grupurile intervievate în cadrul cercetării și este confirmat de cercetările realizate de Salvați Copii România, cea mai recentă fiind publicată în septembrie 2018. Majoritatea persoanelor intervievate au estimat că învățământul copiilor implică costuri lunare importante. Aceste costuri sunt legate de rechizite, manuale, culegeri și caiete speciale, fondurile clasei și al școlii și alte servicii pentru unitățile de învățământ ale căror costuri sunt suportate de părinți”, se arată în studiu. Bugetul pentru educaţie/ cultură ar ajunge lunar la 546 de lei.

Bugetul pentru îngrijirea sănătății acoperă cheltuieli minime care nu sunt incluse în pachetul de servicii de bază în asistența medicală primară de care beneficiază persoanele asigurate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Asumpția generală este că persoanele din familia de referință sunt în stare bună de sănătate, coșul acoperind doar costurile uzuale ivite pe parcursul unui an. Bugetul nu acoperă cheltuieli medicale excepționale, acestea trebuind suportate din fondul de economii inclus în acest coș de consum”, menţionează raportul.

În aceste condiţii, cam cât ar trebui să economisească lunar o familie? „Din moment ce coșul de față include un cost excepțional pentru achiziționarea unei locuințe și pentru că marea majoritate a participanților la interviurile de grup au subliniat importanța cheltuielilor neprevăzute (și în special a celor medicale), am stabilit valoarea fondului de economii la 10% din valoarea totală a celorlalte componente ale coșului, echivalent cu 615 lei lunar”, se arată în studiu.

 

Să menţionăm în acest context că, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna august în judeţul Cluj a fost de 3038 lei, cu 14,3%  mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2017. Adică: chiar în cazul în care într-o familie cu doi copii ambii părinţi lucrează şi au asigurat salariul mediu valabil în Cluj, această familie poate să se apropie (dar nu să atingă) „standardul” de 6752 lei menţionat în acest raport.

Potrivit wall-street.ro, aproape jumatate din salariaţii din România încasează salariul minim pe economie (sub 1.200 de lei net).

 

Sursa imagine: fb, Cartel Alfa

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare