Închide

România stă mai bine ca Ungaria la scumpirea alimentelor

ActualitateAdministrațieEconomie by Actual de Cluj - sept. 13, 2022 0 148

În august, preţurile din România s-au majorat cu 15,3%, iar scumpirea celor alimentare a fost de 18%. Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei din România a fost în august de 15,3%. Indicele din august a fost în Ungaria mai mare – 15,6%, scrie Napi Gazdaság, potrivit Rador.

Preţurile produselor nealimentare s-au majorat cu aproape 16%, în timp ce serviciile cu 8,2%. Preţul pâinii şi al produselor de panificaţie s-a majorat cu aproximativ 25%, legumele s-au scumpit cu 27%, iar cartofii cu 50%. Uleiul comestibil costă cu 50% mai mult, carnea cu 14%, produsele lactate cu aproape 21%, untul cu aproximativ 30% faţă de preţurile din luna august anul trecut.

Carburanţii s-au majorat cu peste 31%, gazul cu aproape 71%, în timp ce energia electrică cu 16%. Aici INS ţine cont de preţurile stabilite pentru consumatori.

Potrivit comunicărilor BNR de la începutul lunii august, la sfârşitul anului în curs se aşteaptă un indice de consum de 13,9%, în timp ce pentru sfârşitul anului viitor s-a prognozat o inflaţie de 7,5%.

La începutul lunii august BNR a majorat dobânda de referinţă cu 75 puncte procentuale, ajungând la 5,5%.

Potrivit datelor Eurostat, creșterile prețurilor în Ungaria la produsele alimentare, inclusiv ale dulciurilor, sunt considerate cele mai mari din Uniunea Europeană.

De asemenea, prețurile la produsele alimentare au fost mai mari cu 28,7% în comparație cu anul precedent. Această cifră este a doua cea mai mare din UE, doar în Lituania prețurile au crescut mai repede, cu 29,4 la sută. În afară de Ungaria, Republica Cehă, Estonia, Bulgaria și Letonia se confruntă cu o inflație alimentară de 20% sau peste 20%, în timp ce în Polonia creșterea prețurilor a fost de doar 14%. Media UE este de 12,8 la sută, iar francezii se află la sfârșitul listei UE, cu o inflație alimentară de 7,2 la sută. În Elveția, care nu este membră a UE, prețurile au crescut cu 1,9%. Francul elvețian este unul din cele mai puternice valute din lume, acesta poate fi unul dintre motivele pentru care inflația alimentară este atât de scăzută în această țară.

„Forintul ungar este unul dintre valutele cu cele mai slabe performanțe în acest an, ceea ce este un răspuns la creșterea atât de rapidă a prețurilor din Ungaria. La creșterea prețurilor la produsele alimentare contribuie și taxele speciale impuse comerțului cu amănuntul si, paradoxal, si plafonarea anumitor prețuri, ale căror costuri sunt recuperate de comercianți prin creșterea prețurilor altor produse. Nu a avut un efect bun asupra prețurilor din Ungaria nici creșterea uriașă și artificială a veniturilor în urma risipirii banilor înainte de alegeri, deoarece din cauza acestui fapt comercianții au crescut drastic prețurile”, a arătat www.euractiv.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare