Închide

Riveranii din Someseni s-au activat și cer dreptate pentru copacii de pe malul Someșului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 20, 2021 1 412

Oamenii din ansamblul de locuințe sociale al Primăriei ridicat pe Timișului, Blajului, Rodnei au început să se preocupe de copacii de pe malurile Someșului arătând că aceștia sunt masacrați și ciuntiți. La dezbaterile organizate în ultima perioadă de civicii din Cluj pe tema gunoiul de pe râu s-a cerut intervenția financiară a Primăriei tocmai în această zonă sau pe strada Bărc din cartierul Someșeni pentru generarea unui proiect pilot care să schimbe fața râului și să genereze și mecanisme reale cu riveranii pentru ca gunoiul să nu mai ajungă în apă. Despre ansamblul de locuințe sociale al municipalității se arăta că ar trebui întors cu fața spre râu și nu îngrădit cum este acum.

“Vă cer sfatul/ajutorul! Față de acum un an am observat că la noi în cartietul Oser (în spatele blocurilor primăriei, zona strada Timișului) lipsesc foarte mulți copaci (multe crengi tinere tăiate și trunchiuri de copaci tinere tăiate, li se vede urma), sau sunt vandalizate (tăiate/zgâriate și lăsate la fața locului). Aș dori să avem pază la malul Someșului acolo, în vederea împiedicării distrugerii totale a florei! Există o lege/proiect care prevede malul Someșului Rezervație și/sau ocrotit de lege?”, a scris  o riverană pe grupul Clujul Civic.

Aceasta a prezentat și o serie de fotografii de la fața locului.



Cei care i-au răspuns au opinat că Primăria ar trebui să aibă specialiști la serviciul de spații verzi  al instituției și au opinat că instituția ar trebui să intervină.

Alții au spus că situația gunoiului e dramatică în zona Fabricii.

În cadrul dezbaterilor publice organizate anul trecu de civicii din Cluj, Primăria promitea o patrulă a Someșului sau camere de supraveghere pentru stoparea depozitărilor ilegale de gunoi în zona Someșului, mai ales în Someșeni.

La aceste dezbateri, activiști din oraș au cerut un proiect pilot sprijinit de Primărie tocmai în zona ansamblului Primăriei sau a străzii Bărc prin care să se schimbe punctual fața râului și să se genereze mecanisme cu riveranii pentru a păstra râul curat. Aceasta concomitent cu Masterplanul pentru Someș pe care administrația îl pregătește cu biroul spaniol Practica și cu cel din Cluj, Planwerk și cu proiectele de intervenție mari asumate de Primărie pentru malurile din cartierul Grigorescu, parcul Armătura sau platoul Sălii Sporturilor.

Culoarul Someșului este zonă protejată asumată în Planul Urbanistic General al orașului.

Vezi și: Cum vor să facă Someșul curat. Activiștii vor intervenții punctuale și să creeze mecanisme de întreținere a râului. Primăria promite proiecte de refacere ale malurilor, camere de supraveghere și o patrulă a râului

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.