Închide

Rețele de apă pe aproape 30 de kilometri în zone din Cluj-Napoca ce nu au până acum, în 2021, apă potabilă UPDATE Lista străzilor

Administrație by Actual de Cluj - iul. 15, 2021 0 501

Rețele de apă pe aproape 30 de kilometri în zone din Cluj-Napoca ce nu au până acum, în 2021, apă potabilă.

Lucrările fac parte dintr-un program cu finanțare europeană al Companiei de Apă ”Someș”, unul dintre cele mai scumpe din România, cu o valoare de peste 355 de milioane de euro, program în care e prevăzută între altele extinderea rețelei de apă în Cluj-Napoca. Anunțul pentru licitația acestor lucrări a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Lucrările au o valoare estimată de 14 milioane de euro și prevăd extinderea actualelor rețele de distribuție a apei potabile de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca pe nu mai puțin de 28 kilometri. În contract sunt incluse construirea a patru rezervoare noi de apă și 11 stații de pompare.

UPDATE Într-un răspuns pentru actualdecluj.ro Consiliul Județean arată care e lista străzilor unde va fi extinsă rețeaua de apă potabilă și respectiv cea de canalizare. E vorba de străzile Câmpului, Valea Gârbăului, Sfântul Ioan, Rubinului, Perlei, Mugurilor, Cheile Baciului, Lombului și Spicului, Porțelanului, Teodoreanu și Breaza, Giuseppe Verdi Colonie, Câmpul Pâinii, Henri Barbusse, Dealu Fânațelor, Pomet, Valea Chintăului și Podu Fetei, Valea Chintăului Sere, Soporului cu legătura cu Borhanci, și respectiv Vasile Lupu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu