Închide

Rețea infracțională destructurată după zeci de percheziții inclusiv la Cluj azi. în dosarul unei fraude cu medicamente decontate cu 4.000 lei și vândute cu 300

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 30, 2025 0 485

Rețea infracțională destructurată după zeci de percheziții inclusiv la Cluj azi. în dosarul unei fraude cu medicamente de milioane de lei.

Azi polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au desfășurat 39 de percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea. Descinderile vizează destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală, înșelăciune, fals în acte oficiale, comercializarea de produse alterate și fraudarea sistemului public de sănătate.

Ancheta a scos la iveală un mecanism bine pus la punct, activ din 2022, care viza decontarea ilegală a unor medicamente foarte scumpe, destinate tratării bolilor grave. Rețeaua era formată din persoane cu roluri clar delimitate: pacienți vulnerabili care își vindeau tratamentele, intermediari care colectau medicamente și prescripții, medici implicați în eliberarea rețetelor, farmaciști complice și distribuitori care reintroduceau ilegal produsele în circuitul comercial, inclusiv în UE.

Modul de operare presupunea mai multe etape: achiziția de medicamente de la pacienți, obținerea ilegală a rețetelor pe numele altor pacienți, ridicarea tratamentelor din farmacii, apoi revânzarea lor prin intermediul unor firme controlate de rețea – unele cu legături în Bulgaria – la prețuri mult sub valoarea reală. Produsele ajungeau apoi pe piața europeană, în special în Germania, unde erau reambalate și repuse legal în vânzare, după cum arată anchetatorii.

Printre medicamentele traficate s-au aflat produse de top mondial, cu valori de peste 4.000 lei per unitate, achiziționate de la pacienți cu doar 200-500 lei.

Cercetările sunt în desfășurare; valoarea prejudiciului nu a fost precizată.

Iată cum descriu anchetatorii mecanismul fraudei:

1. Achiziționarea de medicamente de la pacienți, care ar fi constat în identificarea și convingerea pacienților care ar beneficia de tratament medical și care ar fi intrat în posesia medicamentelor în baza unor prescripții medicale eliberate de medicii curanți, toți acești pași fiind parcurși în mod legal, dar erau vizate persoane cu posibilități materiale foarte reduse, fiind dispuse să își vândă medicamentele către intermediari (exemplu – cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preț de referință de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit în mod gratuit de pacient și vândut către intermediar cu prețuri ce variază între 200 și 500 de lei).

Trebuie reținut că medicamentele în cauză ar fi decomisionate din unitățile farmaceutice ca fiind eliberate către pacient și nu pot fi introduse în circuitul legal de distribuție deoarece o eventuală scanare a codului unic ar genera alerte în sistemul de verificare.

2. Plasarea medicamentelor procurate la cabinete medicale ar fi reprezentată de înmânarea medicamentelor către medic ori asistentul medical, intermediarii primind, în schimb, prescripții medicale eliberate pentru aceleași medicamente, pe numele unor pacienți care ar avea dreptul legal la tratament.

În momentul în care acești pacienți s-ar fi prezentat la medic, ar fi primit medicamentele pe care intermediarii le-ar fi cumpărat de la pacienții menționați la pct. 1, fără a intra în posesia prescripției medicale.

Prin acest procedeu, intermediarii ar fi realizat o tranzacție extrem de avantajoasă din punct de vedere mercantil, în sensul că ar fi oferit medicamente pe care le-ar fi cumpărat cu maxim 500 de lei/bucată și ar fi primit prescripții medicale pentru medicamente cu o valoare de aproximativ 4.000 de lei/bucată.

După finalizarea acestei etape, intermediarii ar fi procurat o prescripție medicală pe care ar fi utilizat-o în etapa a treia.

3. Ridicarea de medicamente din farmacii. În această etapă, intermediarii s-ar fi deplasat la farmaciile agreate, unde ar fi prezentat prescripția medicală obținută prin procedeul descris la pct. 2 și farmacistul i-ar fi înmânat medicamentele. Este important de subliniat că farmacistul nu decomisionează medicamentul din sistemul de verificare și o eventuală scanare a codului unic nu ar prezenta nicio alertă.

4. Introducerea în circuitul legal este etapa în care medicamentele ar fi fost vândute de intermediari către administratorii unor societăți autorizate să comercializeze medicamente, la un preț de aproximativ 50% din valoarea de piață și aceștia ar fi simulat operațiunea de vânzare-cumpărare prin entități pe care le-ar controla, precum companii din Bulgaria.

5. Plasarea pe piața legală, în special în spațiul comunitar, ar fi constat în vânzarea medicamentelor, de către societățile precizate la pct. 4, pentru care există o cerere permanentă și pentru care plata contravalorii s-ar face imediat și, uneori, chiar anticipat, mai ales către importatori din Uniunea Europeană, preponderent din Germania, unde medicamentele ar fi verificate, nu ar fi generat alerte, apoi ar fi fost reambalate conform standardelor naționale din țările respective și ar fi primit un alt cod unic de verificare.

Foto arhivă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu