Închide

Restricții pentru încă un oraș din Cluj, masca e obligatorie în spațiile publice, un singur oraș din județ a scăpat deocamdată de restricții

SănătateTop News by Actual de Cluj - oct. 26, 2020 1 1231

Încă un oraș din Cluj intră în scenariul 3 de funcționare, cel roșu, după ce incidența infecțiilor cu coronavirus a crescut peste pragul critic de trei cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că în acest moment un singur oraș a scăpat de aceste restricții.

E vorba de orașul Huedin, pentru care Consiliul Județean pentru Situații deUrgență a decis să adopte pentru 14 zile scenariul roșu de funcționare, care prevede între altele obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice. O dată cu Huedin, în această situație se află comunele Apahida, Baciu, Borșa, Chinteni și Jichișu de Jos. În aceste condiții, astăzi doar orașul Turda a scăpat de restricții.

Restricțiile sunt valabile din 28 octombrie, la miezul nopții, pentru 14 zile.

Toate măsurile aplicabile în Unitățile Administrativ Teritoriale menționate:

se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Să menționăm că o altă măsură luată în aceste UAT-uri este mutarea cursurilor școlare online.

Un comentariu

  1. Cum se face ca cele mai infestate localitati acum sunt curate, iar judetele care aveau cele mai putine cazuri acu sunt rosii-rosii(Cluj si Alba). Oare nu se mai raporteaza, sau nu se mai testeaza acolo unde nu sunt cazuri?

Scrie un comentariu