„Ar fi bine ca politicienii de la București să nu se joace cu demnitatea și cu onoarea milioanelor de români, fiindcă s-ar putea să vină curând un moment când „mămăliga va exploda” din nou”, atrage atenţia academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş Bolyai. Academicianul şi-a expus părerea, alături de explicarea semnificaţiilor istorice ale zilelor de 15 martie şi 1 Decembrie pentru români. Asta în contextul în care propunerea parlamentarilor maghiari ca 15 martie să devină ziua națională a comunității maghiare a ajuns subiect de negociere între PSD şi UDMR în ceea ce priveşte votul moţiunii de cenzură pentru înlăturarea guvernului Grindeanu.

Declarațiile lui Ioan Aurel Pop de azi sunt cu atât mai importante cu cât academicianul e unul dintre cei mai apreciați specialiști în istoria Transilvaniei – între altele e co-autorul unei cărți de referință pe temă. 

Ioan‐Aurel Pop este istoric român, profesor universitar și membru al Academiei Române. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus şi Institutul Cultural Român din New York (SUA), dar și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Este rectorul UBB din martie 2012 iar din 2015 este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. E totodată autor a peste 50 de cărți, tratate și manuale, și a peste 300 de studii și articole, în special pe tema istoriei medievale a Ardealului: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno‐maghiare, paleografia latină și limba latină ca limbă a izvoarelor.

Redăm integral mesajul rectorului UBB, postat pe pagina personală de Facebook:

„Gânduri despre români și România în momente de cumpănă

Există în istoria popoarelor victorii pe câmpurile de război care nu valorează nimic, dar există și cedări nepermise în timpuri de pace care reprezintă prețul a zeci de înfrângeri militare. Poporul român, umilit și disprețuit adesea de-a lungul istoriei, și-a dobândit cu greu demnitatea din vremurile moderne, construindu-și, de la 1848-1849 până la 1918, o țară numită Țara Românească sau România, cu un loc recunoscut între țările lumii. Sărbătoarea națională a acestei țări – „binecuvântate între toate de Domnul pre pământ” (Nicolae Bălcescu) – este ziua de 1 Decembrie, ora noastră astrală, cum ar fi spus Ștefan Zweig. Această zi dragă nouă, Ziua Națională a României, a fost ignorată în 2016 de către diplomații maghiari, care au primit ordin de la Budapesta să nu participe la ceremoniile firești din cercurile oficiale, pe motiv că evenimentul „îi jignește”, că „maghiarii nu au ce să sărbătorească la 1 decembrie”, când „Transilvania a fost ruptă din trupul țării-mamă, Ungaria”. În ciuda acestui fapt, fără precedent în analele diplomației între țări aliate, diplomații români au primit cuvânt de ordine să participe peste tot la celebrările organizate de misiunile Ungariei oriunde în lume. A fost gestul civilizat al unei țări europene către o altă țară europeană, vecină și aliată. Acesta s-a petrecut cu un mare sacrificiu de mândrie națională românească, fiindcă la 15 martie 1848, la Bratislava (numită pe atunci, oficial, Pozsony, capitala legislativă a Ungariei multinaționale, parte a Imperiului Habsburgic), revoluționarii unguri, care visau reconstituirea „Ungariei Istorice”, a Coroanei Sfântului Ștefan, au decis „unirea Transilvaniei cu Ungaria”. Cu alte cuvinte, cea mai avansată parte a elitei ungare de atunci, fără să țină seama de voința majorității românești, reprezentând două treimi din populația Transilvaniei, a desființat printr-o trăsătură de condei individualitatea istorică a provinciei în cauză și i-a readus pe români la situația de supuși ai stăpânilor unguri. Acest fapt s-a petrecut sub lozinca libertății, egalității și fraternității, adică a „primăverii popoarelor”, când toate națiunile aveau dreptul la un statut de existență de sine stătătoare. Iar această elită „avansată” nu înțelegea de ce românii, slovacii sau croații se arătau recalcitranți față de marile „binefaceri” care li se pregăteau. Atunci, Avram Iancu, craiul românilor, cu susținătorii lui i-au ridicat pe români la luptă pentru apărarea existenței lor. La scurtă vreme, Simion Bărnuțiu a rostit în Catedrala Blajului memorabilele cuvinte: „Împăratul ne-a înșelat, patria (statul habsburgic) ne-a ferecat și ne-am trezit că numai credința în noi înșine și în neamul românesc ne poate mântui”.
Oare să fi uitat politicienii români toată această zbatere istorică salvatoare, care ne-a condus spre deciziile fundamentale de la 1918 ? Oare să nu mai existe deloc credință în națiunea română ? Oare să fi ajuns noi, românii și țara noastră, o marfă la masa de negocieri murdare a politicienilor ? Noi respectăm ziua de 15 martie, deși ne jignește sentimentele și demnitatea națională. De aceea, credem că autoritățile române, înainte de a recunoaște în România vreun alt privilegiu pentru concetățenii noștri, trebuie să se asigure de garantarea de către Ungaria și de către minoritatea ungară din România a respectării Zilei Naționale a României, de recunoașterea oficială a meritului armatei române care, în 1919, a salvat Europa Centrală de „Republica Sovietică Ungaria” (mai corect, de pecinginea comunistă), de crearea condițiilor de conservare a identității naționale a românilor din Ungaria. Ar fi bine ca politicienii de la București să nu se joace cu demnitatea și cu onoarea milioanelor de români, fiindcă s-ar putea să vină curând un moment când „mămăliga va exploda” din nou„.

Citeşte şi:

Propunerea privind “Ziua comunității maghiare”, retrasă. Parteneriatul cu UDMR pentru moțiunea de demitere a Guvernului stă să cadă

şi

Maghiarii au anunțat că nu participă la votul pentru demiterea lui Grindeanu