Închide

Puzderie de evenimente în weekend, la Zilele Culturale Maghiare

ActualitateCulturăFestivalMuzicaTop News by Actual de Cluj - aug. 24, 2018 0 472

Programul Zilelor Culturale Maghiare continuă cu o puzderie de evenimente, în acest weekend. Chiar de azi, de la 10.00, se desfășoară vizita turistică prin oraș – un tur ghidat în limba engleză condus de ghidul turistic Sipos Dávid.  În Grădina Matia Corvin, de la 10.00 la 18.00, au loc mai multe activități pentru copii, de la fabricare instrumente regale și colaje florale la tir cu arcul și cu arbaleta. De la ora 11:00, pe strada Kogălniceanu, are loc un concurs de căutare de flori, un eveniment pentru familii care va avea pornirea la standul Clujul cu flori. Între 12:00–13:00  program de dans pe strada Kogălniceanu. Vor fi prezentate ansamblurile participante la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”. De la ora 16:00, la Biserica Reformată, are loc vernisajul bilingv al expozițiilor organizate în cadrul Anului Jubiliar Regele Matia: expozițiile de panouri bilingve Regele Matia – patronul artelor și soldatul, Epoca glorioasă a Huniazilor,precum și Spațiile de viețuire ale Regelui MatiaExpoziții deschise de Csibi Krisztina, directorul Institutului Magyarság Háza; Gaal Gergely, președintele consiliului consultativ pentru Anul Jubiliar Matia Corvin și Radu Lupescu, istoric . Între 16:00–17:00, la standul Clujul cu Flori de pe Kogălniceanu se poate învăța cum se fac aranjamentele Kokedama. De la 17:00, pe strada Kogălniceanu, are loc concertul Misztrál
Concerte, vineri seara
În Piața Unirii vor avea loc concertele Keresztes Ildikó, de la 19.00, și Révész Sándor – Závodi János: Piramis évek, de la 21.00, iar în  Curtea Bánffy, de la 22.30, concertul Bohemian Betyars
 
Program culinar sâmbătă, dar și alte evenimente și concerte
Mâine, în Curtea Liceului Apáczai, începând de la ora 9:00 clujenii pot trăi bucuria gătitului și pregătirea unui taur la proțap. De la ora 11:00, începe Crosul ZCMC – Donaton. La ora 10:00 au loc  Zilele Clujene ale Șahului Erkel Ferencediția a IV-a. Concurs de șah rapid deschis pentru amatori. Loc: Liceul Teologic Unitarian „János Zsigmond”, Sala festivă „Felvinczi György”. De la 10:00, din fața Bisericii Romano Catolice Sf. Mihail se pleacă în turul ghidat Bijuteriile baroce ale Clujului. Ghidaj în limba română condus de Tóth-Gödri Iringó, istoric de artă. Între 11:00–14:00, la standul Clujul cu flori se face schimb de plante și flori. Între 12:00–14:00 are loc turul ghidat în limba română în Casa Libertății Religioase renovată, condus de Radu Lupescu. De la 15:00 începe turul orgilor. Ghidaj în limba română condus de Györgyjakab Miklós. Întâlnire în fața Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu. La orgă: Sipos Lehel. La ora 15:30, în cafeneaua Insomnia începe dezbaterea Maghiarii și românii: vorbim în paralel de 100 de ani? Invitați la masa rotundă: Dan Clinci, Eckstein-Kovács Péter, Lucian Nastasă-Kovács, Szenkovics Dezső.  Între 17:00–19:00 în Curtea berilor artizanale și spațiul comunitar Planetariu se prezintă și se degustă beri aromatizate din Cluj.
Concerte, sâmbătă seara
 
Pe strada Kogălniceanu, mâine seară de la ora 20.00 va concerta Vintage Dolls, iar în Piața Unirii, de la ora 21.00, Demjén Ferenc. De la ora 22.30, Stoned  va concerta în Curtea Bánffy
Dumincă, sport, dansuri, evenimente pentru copii
Duminică, între 10:00–17:00 are loc Campionatul de badminton pentru amatori, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, Gheorghe Roman Terem. Între 11:00–13:00, în Grădina Matia Corvin copiii de vârsta grădiniței și a școlii primare pot desena cărți de povești. Între 12:00–13:00 va fi dans pe strada Kogălniceanu (prezentarea ansamblurilor participante la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”), iar de la 13.00, tot pe Kogălniceanu se vor desfășura dansuri populare pentru copii.
Concerte, duminică seara
De la 18:00, în Curtea Bánffy are loc concertul Trioului Nagy János, iar de la 20.00, pe strada Kogălniceanu, are loc concertul trupei FUNKorporation. De la 20:30, în Piața Unirii va fi Gala de închidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediția a 9-a. Concert extraordinar al Budapest Gypsy Symphony Orchestra. Ultima petrecere din festival va fi cu DJ Matheus de la 00:00 în Curtea Bánffy.
Programul complet al festivalului se poate accesa aici: https://bit.ly/2nDa8kI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu